Victor Ponta l-a demis pe Marin Niţu din funcţia de inspector guvernamental

Guvernul Ponta a demis din funcţie 46 inspectori guvernamentali în cadrul Secretariatului General al Guvernului (SGG), în baza Ordonanţei privind reducerea a aproape 3.000 posturi ocupate, echivalent a 4 la sută din numărul de angajaţi, din zece ministere, inclusiv SGG, aceştia primind preaviz de 30 zile. Deciziile de eliberare din funcţie au fost semnate miercuri de premier, printre inspectorii guvernamentali eliberaţi din funcţie numărându-se şi Marin Niţu, fost subprefect al judeţului Sălaj în Guvernul Tăriceanu.
Marin Niţu ne mărturiseşte că demiterea sa nu este o surpriză, cum de altfel, nu a fost nimic neaşteptat ca, în urmă cu câţiva ani, să fie eliberat din funcţia de subprefect de Sălaj, lăsându-i locul Onoricăi Abrudanu. „Mă aşteptam la decizia actualului Guvern, la fel cum, în 2009, m-am aşteptat să fiu înlocuit din funcţia de subprefect. Mai mult de atât, nefiind susţinut politic, aşteptam să fiu trecut pe tuşă”, a spus fostul inspector guvernamental.
Marin Niţu a mai explicat că, din 2003, deţine funcţia de înalt funcţionar public, în timp ce fotoliul de inspector guvernamental l-a obţinut în urma deciziei prin care a fost schimbat din postul de subprefect, în 25 februarie 2009.
„Din 1993 lucrez în administraţia Sălajului, fără să fiu implicat vreo clipă în politică. Acum, cu cinci ani înainte de a împlini vârsta de pensionare, sunt trecut pe linie moartă. Aceasta trebuie să fie, probabil, răsplata celui care munceşte doar în slujba cetăţeanului, este cinstit şi nu s-a implicat în politică nicio clipă în viaţa sa”, a mai dăugat Marin Niţu, cât se poate de afectat de situaţia dată.
Toţi inspectorii guvernamentali demişi de Guvern au primit un preaviz de 30 zile, termen la finalul căruia sunt obligaţi să părăsească posturile respective. Astfel că, în cele 30 de zile, unii dintre ei pot să conteste decizia Guvernului. Totuşi, în această perioadă, Marin Niţu speră într-o „răzgândire” a Executivului şi, mai ales, se aşteaptă din partea politicienilor sălăjeni, care îi apreciază activitatea, să îl susţină. „Dacă nu se va întâmpla nimic din toate acestea, este posibil să acţionez în judecată decizia prin care am fost demis”, a încheiat Marin Niţu.
În urmă cu o lună, Guvernul a decis, prin ordonanţă de urgenţă, că vor fi disponibilizaţi angajaţi din zece ministere, între care şi SGG, prin eliminarea a aproape 3.000 posturi ocupate, echivalent a 4 la sută din numărul de angajaţi.

13 Thoughts to “Victor Ponta l-a demis pe Marin Niţu din funcţia de inspector guvernamental”

  1. Koala

    Animalul Caraba, fost primar comunist, produs al intunericului, cand urmeaza?

  2. Anonim

    pacat…e unul din cei mai competenti oameni care au lucrat in administratie …un profesionist desavarsit !…sanatate va doresc atat dumneavoastra cat si familiei !

  3. Zălăuan

    Dacă d-l Niţu se consideră frustrat, atunci să ne spună cu ce se ocupă, ce face el de fapt pentru salariul care-l primeşte ?

  4. fulger

    atita vreme cit in locul lui nu se numeste o alta persoana atunci inseamna ca a mancat painea degeaba atitia ani, se pot descurca si fara el, bravo tinere premier Ponta continua treaba contopisti sunt PREA MULTI SA INCEAPA SA VADA CUM SE CISTIGA O PAINE ADEVARATA

  5. Koala

    Caraba Vasile este un sforar lipsit de scrupule si fara caracter, care a adus numai deservicii institutiei si democratiei dupa 1989. Tara a ajuns in halul acesta prin mentinerea acestor brontozauri depasiti in functii publice.

  6. Raducu

    Domnu Nitu este profesionist desavarsit. Am lucrat cu dansul, stiu despre ce fac vorbire. Pacat ca de atatia ani e tinut pe tusa si nu lasat sa lucreze in ceea ce stie.

    Dumnezeu sa va ajute, sanatate si nu puneti la suflet rautatile oamenilor corupti. Astia ajuta numai pe cei care sint ca ei

  7. Anonim

    Imi pare rau pentru Nitu Marin, am lucat cu el, era om corect care ajuta omu sarman,

  8. coco

    O fi Nitu om bun. Dar oare din 2009 ce a facut pentru salariul incasat. SI el , si ceilalti „inspectori gevernamentali”. Ca au fost si alti functionari care si-au pierdut locurile de munca, si nici nu aveau salarii de 4.000-5.000 de lei. Daca e intr-adevar un bun profesionist, isi va gasi altceva, nu ?

  9. anonim

    caraba trbuie neaparat sa pleci ai dus judetul de rapa prin smecheriile tale lasa locul altuia mai tanar si cu alte conceptii despre .

  10. tE-AI PLIMBAT TOATA VIATA PRIN CLADIREA PREFECTURII. N-AI FACUT NIMIC. DACA ESTI ASA DESTEPT, FA-TI UN CABINET DE AVOCATURA, CA DOAR ESTI MARE JURIST, SAU DU-TE LA oSTRTOWSKI SI FA-TE EXECUTOR DE ALA CU DE-A SILITA. . SA VEZI CE-NSEMNA SA IEI UN BAN TRANSPIRAND DE MUNCA, NU FRECATUL MENTA PE BANII NOSTRI.
    COMO

  11. salut

    Dl Nitu este din punct de vedere profesional si moral peste toti cei ce au ramas in prefectura. Din cauza lipsei profesionalismului o buna parte deintre ei au devenit irascibili, birfitori la adresa colegilor si a celor din teritoriu, judeca, emana aprecieri, fara sa fie asta treaba lor. Nitu avea cuvant. pacat ca au ramas acesti comunisti nevinovati intro institutie asa importanta.

  12. Anonim

    Nitu stia treaba si o facea in judetu nostru,. Nu stiu cum o ajuns el pe lini a asta moart,a dar clar treuibuia sa ramana in sistem.
    Acum po sa castge in instana si va intra la pensie cum trebuie.
    Oricum, poacat ca nu stim sa ne folosim de oamenii buni.
    santatate, dl0e Nitu!

Leave a Comment