UDMR Sălaj visează la postul de subprefect

Delegația UDMR Sălaj a participat la sfârșitul săptămânii trecute la ședința Consiliului Reprezentanţilor Unionali, ce s-a desfășurat la Târgu Mureș. Scopul întrunirii a fost negocierea intrării UDMR la guvernare alături de Uniunea Social-Democrată, pentru susținerea unui nou guvern Ponta. Dacă vor intra în arcul guvernamental, în schimbul voturilor din Parlament maghiarii cer posturi de conducere la nivelul ministerelor, prefecturilor și instituțiilor publice deconcentrate. ”Intrarea la guvernare înseamnă și un parteneriat între partidele politice. Dacă va exista această posibilitate, vom cere postul de subprefect al Sălajului pentru că ne dorim să fim în conducerea județului. De asemenea, în cazul instituțiilor deconcentrate ne dorim profesionalizarea lor, iar acolo unde avem în interior oameni pregătiți îi vom promova, dar pe criterii profesionale, nu politice”, ne-a declarat președintele UDMR Sălaj, Seres Denes. Acesta admite că formațiunea maghiară negociază în momentul de față cu toate formațiunile politice, nu doar cu USD-ul lui Ponta.
În 2012, după căderea Guvernului Ungureanu, cea mai importantă pierdere pentru UDMR Sălaj a fost însă schimbarea prefectului Alexandru Vegh cu social-democratul Filonaș Chiș. Maghiarii și-ar dori, dacă se poate, chiar postul de prefect însă este puțin probabil ca acest lucru să se întâmple, având în vedere influența președintelui PSD, Tiberiu Marc, care în 2012 a tras sforurile ca la Sălaj să fie numit prefect pesedist, deși postul revenea liberalilor conform protocului USL. În momentul de față, prefect este Ionel Ciunt, mâna dreaptă a lui Marc în PSD Sălaj până la numirea sa ce șef al Instituției Prefectului. Dacă UDMR va obține dreptul de a desemna subprefectul, Lucian Băican își va pierde postul în care a fost susținut de PNL.
Vechea putere politică a schimbat și o parte din directorii susținuți până la acea dată de UDMR. Astfel, la Oficiului Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară, directorul Alexandru Lakatos a fost schimbat cu pesedistul Sergiu Panie, dar a rămas în cadrul instituției ca șef de serviciu. La Garda de Mediu, fostul prim-comisar Csutak Erzsebet a fost înlocuit tot cu un pesedist, Răzvan Fazacaș. Csutak nu mai lucrează însă la Garda de Mediu. A rămas în funcție Elisabeta Matolcsi la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială.

PSD nu se opune
Posturile de prefect, subprefect sau directori ai deconcentratelor se negociază direct la București, fără a exista prea multe implicații în plan local. În cazul în care UDMR va obține dreptul de a numi subprefectul, pesediștii nu se pot opune. ”Până în prezent UDMR nu și-a manifestat nici o cerință concretă pentru anumite posturi, dar ne vom întâlni la masa negocierilor după ședința de investire a noului Guvern. Dacă vor cere postul de subprefect, e foarte probabil să-l obțină, pentru că nu ne putem opune pe plan local”, a subliniat Tiberiu Marc, liderul PSD Sălaj.

USD și UDMR au voturile necesare investirii unui nou Guvern
Dacă negocierile decurg favorabil, primul ministru va semna luni acordul cu UDMR și va prezenta noul Guvern și lista de miniștri. Potrivit unor surse politice, UDMR ar fi solicitat două portofolii de ministru, opt posturi de secretari de stat, precum şi şefia a patru agenţii şi mai multe deconcentrate. O cerere importantă este cea legată de adoptarea în Parlament a Legii statutului minorităţilor. În discuţie rămân, totodată, celelalte prevederi din protocolul semnat în 2012 de PSD și UDMR, referitoare la revizuirea Constituţiei, reorganizarea teritorială şi reglementarea drepturilor culturale.
Calculele oficiale arată că USD, susținută de UDMR și grupului minorităților, adună 318 voturi și va trece guvernul Ponta III fără niciun fel de emoții prin Parlament. Numărul necesar de voturi pentru a a susține Guvernul este de 288.

One Thought to “UDMR Sălaj visează la postul de subprefect”

  1. Anonim

    In anul de gratie 1997 toata crema(romaneasca) a Salajului au semnat o petitie adresata guvernului in care cereau ca nu cumva sa numeasca prefect ungur in Salaj,ca daca totusi,atunci Pamantul se va opri din miscarea sa de rotatie.
    -A venit anul 2010 si a fost numit prefec ungur si nu s-a intamplat nimic.Doar atat ca nu a fost nici mai slab,nici mai bun decat predecesorii lui.
    Cocluzia:SI TOTUSI SE INVARTE.

Leave a Comment