UDMR a câștigat alegerile europarlamentare în Sălaj

Biroul Electoral Județean (BEJ) Sălaj a anunțat, luni dimineață, rezultatele oficiale ale alegerilor europarlamentare din data de 25 mai. Cele mai multe voturi le-a obținut Uniunea Democrată a Maghiarilor din România – 18.173, reprezentând 27,43 la sută din totalul voturilor valabil exprimate. Pe locul doi s-a clasat alianța PSD-UNPR-PC cu un procent de 26,38 la sută (17.477 voturi), iar pe locul trei Partidul Democrat Liberal cu 15,76 la sută (10.443 voturi). Locul al patrulea este ocupat de Partidul Național Liberal – 10,89 la sută (7.216 voturi). Alte rezultate: Partidul Mișcarea Populară – 3,9 la sută (2.584 voturi), ind. Mircea Diaconu – 3,79 la sută (2.511 voturi), PP-DD – 2,85 la sută (1.891 voturi), Forța Civică – 1,55 la sută (1.033 voturi), ind. Costea Peter – 1,54 la sută (1.026 voturi), PRM – 1,31 la sută (873 voturi). La alegerile europarlamentare precedente, din 2009, UDMR a strâns 29 la sută din voturi, PSD – 25 la sută, PDL – 23 la sută, PNL – 10 la sută, iar PRM – 5 la sută.
Pe listele electorale permanente au fost înscriși 199.638 de sălăjeni cu drept de vot. La urne au fost prezenți 68.504 alegători, reprezentând un procent de 33,73 la sută. În mediul urban, prezența a fost de numai 23,85 la sută, iar în rural de 41,43 la sută. Sălajul s-a clasat pe locul 17 la nivel național în topul prezenței, cu un procent peste media națională. 8.683 de alegători au votat pe listele suplimentare. Au fost centralizate 66.242 de voturi valabil exprimate și 2.262 de voturi anulate. După numărarea și centralizarea voturilor, PP-DD a contestat șase buletine de vot, din șase secții de votare, considerate nule, dar care erau de fapt valabile. BEJ Sălaj a admis contestația și a declarat valabile cele șase buletine de vot, dar a respins solicitarea PP-DD de a se verifica toate buletinele de vot nule, din toate secțiile de votare.

Cine sunt europarlamentarii care ajung la Bruxelles
La nivel național, alianța PSD-UNPR-PC a obținut, la alegerile europarlamentare de duminică, 37,40 la sută din opțiunile alegătorilor, PNL – 14,86 la sută, PDL – 12,23 la sută, Mircea Diaconu – 6,92 la sută, UDMR – 6,47 la sută, iar PMP – 6,21 la sută, potrivit datelor parțiale furnizate de Biroul Electoral Central (BEC) luni dimineață, după centralizarea rezultatelor din 96,18 la sută secții de votare. În urma redistribuirii voturilor obținute de partidele și candidații care nu au făcut pragul electoral de 5 la sută, PSD obține 16 mandate, PNL – șase mandate, PDL – cinci mandate, UDMR – două mandate, PMP – două mandate și Mircea Diaconu – un mandat. Europarlamentarii români vor fi: PSD-UNPR-PC: Corina Creţu, Ecaterina Andronescu, Cătălin Ivan, Dan Nica, Maria Grapini, Damian Drăghici, Daciana Sârbu, Ioan Mircea Paşcu, Viorica Dăncilă, Ionel Sorin Moisă, Victor Boştinaru, Claudiu Ciprian Tănăsescu, Doru Claudian Frunzulică, Constantin Rebega, Ana Claudia Țapardel, Andi Lucian Cristea; PNL: Norica Nicolai, Adina Vălean, Ramona Mănescu, Cristian Buşoi, Renate Weber, Eduard Hellvig; PDL: Theodor Stolojan, Monica Macovei, Traian Ungureanu, Marian Jean Marinescu, Daniel Buda; UDMR: Iuliu Winkler, Csaba Sogor; PMP: Cristian Preda şi Siegfried Mureşan; Mircea Diaconu, independent.

UDMR ar fi vrut un scor mai mare
Învingători și de această dată în alegerile europarlamentare, udemeriștii sălăjeni spun că rezultatul de duminică putea fi și mai bun. ”Este un rezultat acceptabil pentru noi, având în vedere faptul că procentul propus la nivel național a fost realizat. Votul de duminică demonstrează că maghiarii din Transilvania au încredere în UDMR și în structurile europene. Totuși, rezultatul putea fi și mai bun. Însă trebuie să ținem cont că lipsesc din țară mulți sezonieri, plecați la muncă în Germania”, ne-a declarat președintele UDMR Sălaj, deputatul Seres Denes.

PSD nu scapă de ”complexul” UDMR
Pesediștii sunt bucuroși că PSD a obținut la nivel național cel mai bun rezultat din ultimii 20 de ani, însă, la Sălaj, ar fi vrut să depășească UDMR-ul. ”La nivel național este cel mai bun rezultat pe care PSD l-a obținut și este fără îndoială o realizare importantă. La Sălaj este o specificitate la europarlamentare, o mobilizare specială în zona UDMR. Noi suntem pe un trend crescător din 2007 încoace, dar nu reușim să trecem peste UDMR, mai ales că în zona românească voturile se dispersează. Comparativ cu celelalte partide, diferența față de PNL și PDL a crescut, dacă luăm în calcul rezultatele din 2009”, a subliniat președintele PSD Sălaj, Tiberiu Marc.

Pedeliștii sunt bucuroși că i-au ”bătut” pe liberali în Sălaj
Majoritatea campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare s-a concentrat pe disputa dintre președinte și premier și nu a existat o dezbatere pe problematica Parlamentului European, fapt care i-a nemulțumit pe democrat-liberalii. ”Oricât am încercat să mergem din casă în casă, am văzut că politica se face la televizor. Cu toate acestea, campania facută de PDL la firul ierbii ne-a adus acest rezultat. Prezența la vot este mulțumitoare dacă ne raportăm la nivel național și este o lecție pentru electoratul român din Sălaj, care a preferat să stea acasă și a favorizat câștigarea alegerilor de către UDMR. Este un scor bun pentru PDL Sălaj, care ne consolidează ca partid de structuri, bine organizat, care poate fi oricând alternativă la PSD. La nivel național, obiectivul politic nu a fost atins, acela de a depăși PNL. Vom analiza și vom lua măsuri”, a declarat președintele PDL Sălaj, Lucian Bode.

PNL a dezamăgit
Partidul Național Liberal nu a reușit să atingă targetul de 20 la sută din voturi, pe care președintele Crin Antonescu și l-a propus. Mai mult, în fiefurile liberale, precum cel al lui Klaus Iohannis, au învins pesediștii. ”Este un rezultat dezamăgitor, care nu mulțumește PNL. Partidul și-a diminuat șansele din interior, după ce l-a îndepărtat pe Mircea Diaconu și s-a produs frântura cu Călin Popescu Tăriceanu. Președintele Crin Antonescu și-a asumat un rezultat, care nu a fost obținut, și pentru care va da socoteală. Nu a fost ușor să facă campanie electorală, pentru că nu mai era ascultat de oameni”, a opinat președintele PNL Sălaj, Radu Căpîlnașiu. De asemenea, acesta a spus că nu știe ce șanse mai are Crin Antonescu să fie noul președinte al României.

PMP va analiza rezultatul slab
Liderii Mișcării Populare spun că tinerețea partidului nu ar trebui să reprezinte o scuză și că formațiunea politică trebuie să-și analizeze greșelile. ”Faptul că suntem un partid tânăr poate ne dă voie să găsim scuze pentru acest rezultat. Mie nu-mi place această scuză. Vom face o analiză și vrem să corectăm greșelile. E primul scrutin, primul test, pentru PMP, iar dacă ne gândim că avem doar patru luni de activitate politică, acest scor nu este o tragedie. Alegerile europarlamentare au fost un bun instrument de măsură pentru noi”, afirmă vicepreședintele PMP Sălaj, Adrian Popan.

6 Thoughts to “UDMR a câștigat alegerile europarlamentare în Sălaj”

  1. s

    ce sa mai astepti de la viitor? cand votul e dat de trecut? in loc sa se duca la vot, cei care reprezinta viitorul si forta de munca, sa-u dus la vot pensionarii=PSD, asistatii sociali=PSD, prostimea=PSD, si “desteptii” aceia care se credeau mai destepti decat votanti PSD, au stat ca boii acasa si i-au lasat pe alti sa le decida viitorul. Si uita ce viitor rosu si-au ales, prin lipsa lor de implicare in viata politica. Si mie imi e scarba de politicienii, de absolut toti, dar oricat am huli clasa politica, trebuia sa facem o alegere. Si numai prin votul nostru, avem o mica sansa sa mai schimbam ceva. Dar asta peste alti 6 ani, sau poate daca o sa ne vina mintea la cap, o sa iesim la vot la iarna la prezidentiale, Si o sa reusim sa oprim PSD, sa nu puna mana pe toata puterea din tara asta. PUTEREA CORUPE = PSD.

    1. iom

      Te rog sa faci, acum dupa alegeri, un exercitiu matematic.
      Pune primii 32 de oameni, din toate partidele existente, iar apoi analizandu-le CV, vezi la ce concluzie ajungi….
      Astea cu comunistii, cu prostimea, si alte injurii aduse unor oameni care au realizat si vor realiza in continuare ceva nu mai tine…
      Daca gasesti in fiecare partid oameni inteligenti dar si fosti comunisti, sa nu te mire( asa e si pe scara blocului, si la tine in sat, si la tine in familie) asa e Romania.
      Sfatul meu e sa te faci membru de partid si vezi daca te vrea cineva

      1. Anonim

        partidul te vrwa prost, tara te vrea prost ! astia sunt membri de partid. daca gasesti in politica 1% oameni seriosi si cinstiti, apoi avem o sansa la o vita mai buna. Dar tare banuiesc ca o sa o ducem mai rau, noi majoritatea, iar ei politicienii, varfurile, nai ales o sa o duca mult mai bine

  2. priki

    PMP selaudau toata campania ca ei sunt pricipalii adversari ai PSD-ului.intr-adevar…voi sunteti principalii prosti ai acestor alegeri.si un independent a luat mai mult ca voi.
    lasati-va de politica si mergeti la culcare.somn usor.

    1. d

      si cu cine sa votezi? cu ciuma rosie? cu psd? au fost rai si penibili astia de la pdl, dar sunt copii mici fata de ce face si v-a face psd-ul

  3. Anonim

    pdl =pmp =corupti =succesuri =hahaiti etc dar tu nu vei fi niciodata pensionar?…….

Leave a Comment