Surpriză de proporţii la numărătoarea finală a voturilor! UNPR intră în Consiliul Judeţean

Cu numai şapte voturi peste pragul electoral stabilit pentru accesul formaţiunilor politice în Consiliul Judeţean, UNPR a reuşit să prindă două posturi de consilieri.
Pragul electoral a fost de 5.069 voturi, astfel că UNPR, cu cele 5.076 voturi valabil exprimate, reprezintă în mod categoric cea de-a doua mare surpriză a alegerilor din acest an, după victoria categorică a pesediştilor la Primăria Zalău.
Ca urmare, UNPR primeşte două mandate de consilier judeţean, unul în urma depăşirii pragului electoral, iar cel de-al doilea, în urma redistribuirii voturilor, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, judecătorul Dana Puiu, preşedintele Biroului Electoral Judeţean.
Răsturnarea de situaţie vine după ce BEJ a fost centralizat şi rezultatele din secţiile comunei Băbeni, acolo unde PSD a cerut renumărarea voturilor, ca urmare a unor presupuse neconcordanţe între numărul buletinelor de vot utilizate şi cel al voturilor exprimate.
În aceste condiţii, viitorul Consiliul Judeţean va fi format din 12 social-democraţi, 10 liberali, şapte reprezentanţi ai UDMR şi doi din partea UNPR, a precizat oficialul BEJ.
Redacţia

5 Thoughts to “Surpriză de proporţii la numărătoarea finală a voturilor! UNPR intră în Consiliul Judeţean”

  1. curea

    O vai de voi. Ma astia cred ca este sarbatoare. Abia au trecut pragul. Rusine
    Daca se face renumarare s-ar putea sa piarda. O sa cante Ciordas…….ca altceva………..

  2. Anonim

    Bravo lor!Mult succes!

  3. IOV

    COMO o sa joace „ciardas” pe muzica lui CIORDAS!

  4. CUCU

    Ce-am avut si ce-am pierdut. Tot romani sint si fara drag de neam si tara. De ce nu se unesc romanii si sa preia ei in totalitate conducerea? Pentru ca sint toti niste oameni de nimic, fara caracter si se compromit. Mai bine dati UDMR-ului totul si macar stim o treaba.Poate ar fi chiar foarte bine.ROMANI UNITI_VA CA VREMURILE NU SINT USOARE.

  5. Anonim

    ciordas asta are un nume este brunet ca nu l cunosc dar ce a facut pt u n p r sa lase pe altii ca el sa infipt la ciolan ajutat de balint altii care lupta ramin uitati 4 ani

Leave a Comment