Şoc şi groază: senatorii au respins mărirea salariilor înalţilor demnitari

 

Înalţii demnitari ai României ar putea rămâne, în curând, cu buza umflată. Visurile pe care şi le-au făcut unii dintre ei, respectiv mărirea de trei a salariilor, sunt pe cale să se ruineze. Proiectul de lege privind Ordonanţa de Urgenţă prin care au fost majorate de la 1 august salariile demnitarilor cu până la 300 la sută a fost respins, ieri, de senatori, cu 90 de voturi ”pentru”, unul împotrivă şi şase abţineri. Pentru ca înalţii demnitari să fie puşi cu botul pe labe, mai este nevoie însă şi de votul favorabil al Camerei Deputaţilor, care în acest caz este forul decizional. Până atunci însă cei 69 de demnitari vizaţi de acest act normativ vor beneficia în continuare de indemnizaţiile triplate. În baza OG 14/2015, indemnizaţia preşedintelui României a fost majorată de la 6.500 de lei net la 15.108 lei net (21.540 de lei, brut). Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi premierul au şi ei 15.108 lei, net, faţă de 6.108 lei cât primeau până în august. Miniştrii şi şefii serviciilor de informaţii au o indemnizaţie de 13.365 de lei net, faţă de 5.350 de lei, cât aveau până la 1 august. În faţa acestor cifre, care demonstrează o dată în plus sărăcia şi nedreptatea pe care omul simplu le trăieşte zi de zi, nu mai este nimic de adăugat. Ca o comparaţie, ridicolă desigur, iată cum în unele cazuri venitul unora creşte de la 53 de „milioane vechi”, cum spun bătrânii, la 133 de milioane. Le reamintesc tot lor, bătrânilor, că şi lor le vor creşte pensiile, în cele mai multe din cazuri cu sume de-a dreptul halucinante, cuprinse între 30 şi 50 de lei.

Senatorul Alexandru Vegh: Am votat împotriva acestui proiect”

Senatorul UDMR Alexandru Vegh ne-a spus că a votat, alături de colegii săi, împotriva proiectului legislativ, atât în comisia de buget-finanţe cât şi miercuri, în plen. ”Am sperat că după toate aceste schimbări majore prin care am trecut şi trecem, într-un final, o lege unică a salarizării va fi în sfârşit pusă în discuţie. Nu a fost aşa. Am votat împotriva acestui proiect din mai multe motive, însă principalul a fost acela că nu consider oportun şi nici justificat ca salariul unui înalt demnitar să crească de trei ori în condiţiile în care nimeni nu a putut dovedi cu claritate şi argumentat, această necesitate. Omul simplu ar percepe acest lucru ca pe nimic altceva decât ca pe o sfidare. În condiţiile în care bugetarii au parte, aşa cum ştim, de cele mai mari nedreptăţi din punct de vedere salarial, votarea unei astfel de legi, de mărire de trei ori a unor salarii care nu sunt nici acum tocmai mici, ar fi un gest nefiresc şi inechitabil, cel puţin în acest moment şi în acest context social în care ne găsim. Situaţia bugetarilor este una dramatică, ce nu mai poate fi tolerată. Discrepanţele din acest sistem sunt strigătoare la cer. Avem bugetari care muncesc prin administraţiile locale pe salarii mizerabile, în timp ce alţii, de prin celelalte instituţii, au salarii mari sau nejustificat de mari. Desigur, trebuie avute în vedere importanţa şi rolul muncii fiecăruia însă ceea ce se întâmpla la noi în sectorul bugetar este aberant. Referitor la salariile înaşţilor demnitari, avem nevoie înainte de toate să stabilim în mod clar ierarhiile, oportunităţile, urgenţele. Proiectul de lege privind salarizarea, pe care îl anunţa Rovana Plumb şi care se află la Ministerul Muncii, ar fi trebuit de mult pus în discuţie, analizat, îmbunătăţit dacă se impunea. Poate că o soluţie care ne-ar feri de multe erori şi nedreptăţi ar fi ca acest proiect să nu rămână ascuns prin sertare, înaintea aprobării bugetului pentu anul viitor”, a spus senatorul UDMR Alexandru Vegh.

2 Thoughts to “Şoc şi groază: senatorii au respins mărirea salariilor înalţilor demnitari”

  1. Carmen

    Oferta de lucru de nerefuzat! Aveti in fata un fenomen tot mai intalnit! Foarte multi oameni lucreaza cu noi! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email:carmen_otilia@yahoo.com

  2. Anonim

    Carmen, tara arde si tu… Multe proaste mai sunteti pe aici si poluati ziarele.

Leave a Comment