Scandalurile se țin lanț în PNL Sălaj

Călin Popescu Tăriceanu, fostul președinte al PNL, a lansat Grupul de Iniţiativă pentru Salvarea Liberalismului. La prima ședință a organizației non-guvernamentale, printre cei aproximativ 40 de parlamentari liberali, a participat și deputatul de Zalău, Mirel Taloș. Acesta este cunoscut ca fiind un apropiat al fostului premier, mai ales că ascensiunea sa politică a început în anul 2005, când a fost numit consilier de stat al primului ministru Călin Popescu Tăriceanu. Între anii 2005 și 2007, Mirel Taloș a fost și consilier personal al președintelui PNL. La ședința Grupului de Iniţiativă pentru Salvarea Liberalismului, Taloș spune că s-a făcut un apel pentru salvarea liberalismului. ”Am făcut un apel către toți membrii Partidului Național Liberal. S-a luat o poziție față de ceea ce noi considerăm o direcție greșită în care merge partidul. Nu există niciun motiv pentru care PNL ar trebui să renunțe la doctrina sa și la cei 139 de ani de identitate liberală pentru a fuziona cu FSN (nr. – PDL), care a fost și va rămâne partidul lui Băsescu. Asistăm la o acțiune de tip KGB-ist, de preluare a PNL-ului. După fuziune, PDL va pune mâna pe partid, prin stilul lor politic incisiv, și vor prelua organizațiile. Actualii liberali vor să facă ce nu au reușit comuniștii: să arunce PNL la groapa cu gunoi”, ne-a declarat deputatul Mirel Taloș. Acesta mai spune că în cazul în care PNL și PDL vor fuziona, în politica românească trebuie să apară un nou partid liberal, în care se va înscrie. De asemenea, Taloș infirmă orice zvon legat de o colaborare a grupului Tăriceanu cu PSD în Parlament. ”Demersul nostru nu are nicio legatură cu PSD, USL, Guvernul Ponta sau majoritatea parlamentară. Nu am discutat despre cum votăm în Parlament, dacă suntem la putere sau un opoziție”, a precizat Mirel Taloș.

Deputatul nu mai are sprijinul organizației PNL Sălaj
Președintele PNL Sălaj, Radu Căpîlnașiu, spune că deputatul Mirel Taloș a luat deja anumite măsuri ”din moment ce merge la alt partid”. ”Domnul Mirel Taloș trebuie să înțeleagă că PNL, prin forurile sale, a votat la un moment dat o anumită direcție. Să vii să dai lecții de liberalism, după jocul PSD – Tăriceanu, ridică foarte multe semne de întrebare. PSD manipulează, dorind să spargă înțelegerea PDL – PNL, iar la prezidențiale să spună din nou că USL există. Pe cei din PSD îi caracterizează alianța cu PP-DD”, afirmă Radu Căpîlnașiu. Chiar dacă la următoarele alegeri parlamentare din 2016 va fi membru al PNL, Mirel Taloș nu va mai avea susținerea organizației din Sălaj. ”Într-o proporție destul de mare, domnul Taloș nu va mai avea susținerea noastră în alegeri. Și aici nu e vorba doar de implicarea în campania de la europarlamentare. Nu a venit aproape niciodată, după alegerile din 2012, să-i întrebe pe cei din organizația municipală despre problemele pe care le întâmpină. E greu să mai susții un om cu care nu ai o comunicare foarte bună”, conchide Căpîlnașiu.

Ce jocuri se pregătesc în Parlament
Grupul parlamentarilor care merg pe mâna lui Tăriceanu pot face jocurile în Parlament. PSD nu mai are nevoie de UDMR la guvernare, iar scaunul lui Victor Ponta este în siguranță. Cea mai delicată situație pentru PSD era în Senat, unde nu avea cum să-și treaca legile fără UDMR. Dar lucrurile s-au schimbat radical în ultima lună. După ce noii senatori aleși la anticipatele din luna mai își vor depune jurământul, majoritatea în Senat va fi de 87 de senatori. În acel moment, PSD-PC-UNPR și aripa Tăriceanu vor avea 93 de voturi și nu mai au nevoie de voturile UDMR. În Camera Deputaților, majoritatea PSD este foarte lejeră. Dacă UDMR iese mâine de la guvernare, PSD-PC-UNPR-minorități au oricum cu 15 voturi mai mult decât le trebuie. Dacă li se alatură și parlamentarii lui Tăriceanu, atunci PSD-ul lui Victor Ponta are o majoritate mai mult decât confortabilă. În aceste condiții, prezența UDMR în Guvern nu mai este de niciun folos PSD-ului.

9 Thoughts to “Scandalurile se țin lanț în PNL Sălaj”

  1. Anonim

    Radulle…in 2016 te voi sustine si eu. Ti-oi aduce un blid de ciorba la gherla sau baia mare.

  2. XXzzrealitatea

    popate mananci tu la gherla !

  3. VOICU

    gunoaie umanee alese de un popor tembel

  4. Anonim

    duca-se Talos ca tot nu a facut nimic

  5. tigru

    radule da cu el de pamant ca niciodata nu e la cabinet

  6. Anonim

    Un primar de kakao ajuns primar din greseala

  7. tigru

    oameni de kakao sunteti voi toti cei care scrieti comentari rautacioase la adresa primarului ….macar el a mai facut ceva decat ceilalti care au fost
    rusine rusine sa va fie

  8. Anonim

    da da da…si marmota isi invelea grijulie ciocolata-n staniol… :))))

  9. Anonim

    Capilnasiu mai prinzi acest Congres sau esti ca Hore -a Uroianu la rocoare?

Leave a Comment