Primarul din Cizer, demis de prefect

Condamnat definitiv pentru conflict de interese, edilul comunei Cizer, Liviu Nicolae Fărcaş, şi-a pierdut fotoliul pe care îl ocupa din 2012. Prefectul judeţului Sălaj, Florin Florian, a emis ordinul prin care s-a constatat încetarea de drept înainte de termen a mandatului lui Fărcaş. În aceste condiţii, frâiele comunei Cizer au fost preluate de către viceprimarul Ioan Pătcaş, până la organizarea de alegeri anticipate.
Reamintim că fostul primar din Cizer a fost condamnat definitiv în 12 mai, de către magistraţii Curţii de Apel Cluj, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese. Potrivit anchetatorilor, în calitate de ordonator principal de credite, el a dispus plata a 2.970 de lei către întreprinderea individuală a fiicei sale, plus plata sumei de 15.951 de lei către propria firmă, cedată fictiv unei fine, dar pentru care doar el avea specimen de semnătură, şi a efectuat operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, viramente şi ridicări de numerar din contul respectivei firme, incompatibile cu funcţia deţinută. În plus, susţin procurorii, a dispus achitatea a 60.700 de lei către o societate comercială în baza unei facturi pentru lucrări de deszăpezire, care nu au fost realizate în realitate.

Alte articole

One Thought to “Primarul din Cizer, demis de prefect”

  1. Anonim

    la propunerea lui Como, primarul a fost demis, urmeaza si altii

Leave a Comment