Mirel Talos si motivele pentru care Guvernul Boc ar trebui sa cada

Mirel Talos si motivele pentru care Guvernul Boc ar trebui sa cada

Deputatul PNL Salaj, Mirel Talos, a adus, vineri, in cadrul unei conferinte de presa, cateva argumente cu privire la motivul pentru care Guvernul Boc ar trebui sa cada in urma motiunii de cenzura care se va dezbate, miercuri, in Parlament. In opinia liberalului, Guvernul Boc este unul cat se poate de corupt. Nivelul coruptiei in jurul Guvernului si al PDL este cel mai mare dupa 1990. Cazul fostului ministru PDL, Monica Ridzi, cazul de evaziune fiscala de la Ministerul Finantelor in care este implicata Gabriela Iordache, fost secretar de stat, cazul deputatului PDL, Dan Pasat, acuzat de coruptie si santaj, cazul ginerelui lui Vasile Blaga, de profesie stomatolog, care a infiintat o firma de paza cu care a incheiat contracte publice de milioane de euro si alte multiple cazuri de demnitari ai PDL, a caror firme (inscrise pe numele rudelor) au contracte din bani publici, sunt tot atatea exemple de acte grave de coruptie, spune Mirel Talos. Acesta a daugat faptul ca Guvernul Boc a ingropat economia romaneasca, subliniind ca, in 2009 si 2010, tara noastra a avut o cadere economica de 2 la suta, dupa ce, in 2008, avusese a treia crestere economica din lume, de 8,8 la suta, dupa China si Brazilia. Codul Fiscal a fost schimbat de 10 ori, au crescut taxele si impozitele care sufoca firmele, a crescut TVA, se impoziteaza drepturile de autor in timp ce Romania functioneaza doar prin imprumuturi de la FMI, calculate la 52 de milioane de euro pe zi, mai spune deputatul.

Un alt motiv pentru care Guvernul Boc ar trebui sa cada, in opinia lui Mirel Talos, este faptul ca actualul Executiv a introdus clientelismul ca politica de stat: Toate alocarile de bani publici tin cont numai de interesele PDL si ale oamenilor sai, si nu de nevoile romanilor. Se platesc scene de 75.000 de euro, care costa in realitate 5.000 de euro, patinoare de 12 milioane de euro, branduri de tara de 75 de milioane de euro, site-uri de prezentare a Romaniei de 500 de milioane de euro. In acelasi timp, romanilor li se cer sacrificii, pentru ca PDL sa se mentina la putere. Astazi, daca ai un tricou portocaliu cu sigla PDL poti obtine mai mult decat daca inveti sau muncesti onest, a subliniat parlamentarul.

In acelasi context, Mirel Talos sustine ca Guvernul Boc saraceste populatia, argumentand astfel ca puterea de cumparare a scazut cu 10 la suta in 2009. Pe acest fond, salariile au fost diminuate cu 25 la suta, 40 la suta si, in unele cazuri, chiar cu 60 la suta. La toate acestea se adauga impozitarea pensiilor incepand cu 2011 si, bineinteles, cresterea permanenta a preturilor.

Nu in ultimul rand, parlamentarul PNL sustine ca actualul Guvern ar trebui sa paraseasca Palatul Victoria atata timp cat se mentine prin coruptie parlamentara. Guvernul Boc este sustinut in Parlament de circa 30 de parlamentari care au plecat de la PNL si PSD, ademeniti cu contracte publice si alte beneficii. Acesti parlamentari nu mai reprezinta alegatorii, ci isi reprezinta doar propriile interese. Pentru a-si asigura sustinerea, PDL a infiintat ilegal un nou partid parlamentar, UNPR, cu care asigura sprijinul Guvernului Boc in Parlament, a conchis Mirel Talos.

Motiunea de cenzura intitulata Motiunea Romaniei majoritare, motiune populara, semnata de 209 parlamentari de la PSD, PNL si PC, a fost prezentata saptamana trecuta in sedinta comuna a celor doua Camere ale Parlamentului, urmand sa fie dezbatuta miercuri.

Leave a Comment