Judecătoria Zalău redeschide urmărirea penală în dosarul excluderilor din UNPR Sălaj

Numele deputatului PMP Liviu Balint, fost șef al Ambulanței Sălaj, apare într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Zalău, o cauză în care a fost dispusă redeschiderea urmăririi penale pentru „fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite” Acest dosar a avut la bază plângerea făcută de doi foști membri UNPR Sălaj, Radu Ciordaș și Mircea Abrudan, care au fost excluși din partid după alegerile locale din vara anului trecut. Cei doi petenți au depus plângerea prin care sesizau organelor de urmărire penală această stare de fapt.
Plângerea a fost facută anul trecut de cei doi membri UNPR Sălaj, Mircea Abrudan și Radu Ciordas, excluși din partid imediat după alegerile locale din iunie 2016. Cei doi ar fi putut, teoretic, să devină consilieri judeteni, UNPR având după alegeri două mandate în Consiliul Județean Sălaj. După ce au fost dați afară din partid, așa cum se arată în plângere, în locul lor au fost validati alti doi reprezentanti UNPR, Valentin Big și Dorin Gorgan.
Pe portalul Judecătoriei Zalău apare Hotărârea privind redeschiderea urmăririi penale pentru faptă (in rem): “Admite cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău. În baza art.335 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia ordonanţei nr. 2/II/2/2017 din data de 10.01.2017 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, emisă în dosarul nr.1023/P/2016 şi confirmă redeschiderea urmăririi penale în ceea ce priveşte infracţiunea privind <>, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000. În baza art.275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă”. Liviu Balint a fost ales deputat PMP la alegerile din decembrie, anul trecut și beneficiază în prezent, în această calitate, de imunitate parlamentară.

12 Thoughts to “Judecătoria Zalău redeschide urmărirea penală în dosarul excluderilor din UNPR Sălaj”

  1. Anonim

    A sosit ziua dreptatii !!!!!

    1. baluba

      Serios poate o sa te vezi pe tine la puscarie,la vara ii spun la Como sa-ti duca o lebenita sa te racoresti

  2. Anonim

    Doamne da aa il vad pe como la PUSCARIE!!

  3. Anonim

    Sa ii mâncați ceva la Como invidiosilor!

  4. Anonim

    Nu suntem invidiosi : pur si simplu suntem socati cum poate acest analfabet sa distruga cu atata nonsalanta cariera politica a inor oameni seriosi, de care s-a folosit in campanie si i-au adus voturi iar dupa aceea… Asa se intampla cand ajunge prostul la putere…

    1. baluba

      de ce nu te-ai facut tu deputat daca te consideri ENTELIGENT.Ai grija sa nu-ti moara ENTELIGENTA de invidie.COMO VA FI MEREU UN INVINGATOR

  5. Anonim

    Como este o jigodie ordinara ,un libidinos de manelist care a distrus si ambulanta salaj. Sa folosit de uni lingai si de uni pe care ia angajat el pentru a tine ascunse abuzurile pe care le-a facut cat a fost sef in ambulanta.Uitativa pe facebouc si vedeti prieteni pe care ia angajat ,unul vice la tineret jibou altul la crazna , sef la personal unul din simleu sotul unei asistente care era toata ziua cu el in campanie si multi alti cu care a fost la Bucuresti si Sinaia oameni pe care ii proteja la ambulanta facandu-le favoruri in dezavantajul altora care nu au acceptat sa il sustina in partid. Daca cineva ar face o investigatie la anbulanta sa descopere toate fraudele pe care le facea como ar avea de scris un volum de abateri si abuzuri.

  6. Anonim

    Nu vreu sa le iau apararea celor doi care lau dat in judecata pe como dar au dreptate dupa ce l-au ajutat pe como si lau lins au luat teapa asa patesc cei care se aliaza cu oameni ca como .Ei stiau ce educatie are como si ca acest individ nu sa remarcat cu nimic in viata lui doar cu prostia si tot au continuat sa il sustina. Acuma daca ar fi destepti si cinstiti ca tot lau dat in judecata ar spune si cum como umbla cu masina de la ambulanta 77 AMB in interesul partidului pe toate satele din salaj si la sedintele de partid a lui oprea la bucuresti.Sa verifice cineva cati chilometri a facut como cu 77AMB in anul electoral 2016 si sa vada ca a parcurs mai mult ca o anbulanta care merge de zeci de ori zi si noapte la solicitari in tot judetul. Masina nu are mai mult de 1 an si se apropie ne chilometri parcursi de o ambulanta .

  7. Anonim

    Asa este! Como lua oameni din ambulanta care le era frica de el sau care aveau anumite avantaje la servici si ia dus cu el in campanie. Cei care refuzau le cota nod in papura si ii sanctiona abuziv pe anumite abateri inventate de el. Acum ca a plecat de la ambulanta toti angajati au dat drumul la gura si povestesc sub ce stres si teruare lucrau.Este inimaginabil de ce auzi , de abuzurile pe care le facea.Uni spun ca inainte de alegeri a luat bonurile ce se dadeau angajatilor si ia chemat la el pe rand sa isi ridice bonurile si sugerandule sa il voteze pe el ca alfel s-ar putea sa nu mai primeasca in viitor.Alti spun ca li sau interzis sa faca schimb de tura daca au o problema personala si cad se organiza cate un chef aveau aprobare doar sa fie cu el.

  8. Anonim

    De ce nu sesizeaza nimeni aceste abuzuri? de ce ziarele locale nu iau atitudine fata de ceaa ce se spune?de ce prefectul doarme si nu vede ce sa intamplat la ambulanta?Se pare ca pesedisti se insala cand cred pot sa inpuna in tacere iar un om de joasa speta la sefia anbulantei. Acolo este un vulcan gata de eruptie care in cazul numiri unui meneger de o jalnica pregatire si cu lipsa de respect cum a fost como vor porni proteste fara precedent. Asa ca atentie la cine va prelua sefia la ambulanta va iesi scantei.

  9. Steli ana

    Faptul ca ai ajuns sa salvezi vieti fara sa ai cunostinte de limba romana-gramatica e doar jenant dar nu te scuteste de a da explicatii si a aduce dovezi la tot ceea ce ai scris mai sus!Daca nu va numi psd manager cu siguranta nici alde nu va numi.Asa ca multumeste-i lui Como ca a fost prea mare domn cu tine ca s-ar putea sa te trezesti cu Narcisa care are toleranta zero la minciuna,hotie,barfa,bataie de joc la banul public,incompetenta profesionala si iresponsabilitate.In rest numai de bine!Daca tot scrii de una singura macar nu te lauda ca stie toata statia cu ce te ocupi!Spor la treaba!

  10. janos

    si abrudan sa deie cu susi ca si el a supt.

Leave a Comment