Ioan Abrudan, grecii şi „Mihai Eminescu”

Numirea lui Ioan Abrudan la şefia Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Zalău, în condiţiile în care fostul inspector şcolar general nu s-a lepădat de haina PDL, a creat o serie de confuzii, ca să nu spunem suspiciuni, în lumea politică sălăjeană. Lucian Bode, preşedintele PDL Sălaj, susţine că decizia Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, în fruntea căruia se află astăzi un liberal, Gheorghe Bancea, este una care confirmă profesionalismul şi experienţa lui Ioan Abrudan. „Înainte de a fi membru al PDL, Ioan Abrudan este unul dintre dascălii cu foarte multă experienţă în domeniu. Cred că acest lucru i-a determinat pe cei de la Inspectorat să-l propună pentru această funcţie”, a declarat Lucian Bode, vineri, în cadrul unei conferiţe de presă. Potrivit liderului democrat-liberal, PDL Sălaj nu are vreun „pact de coabitare” cu cei de la USL, în vederea susţinerii vreunui membru pedelist. Preşedintele PDL Sălaj a mai adăugat că, în discuţiile pe care le-a purtat cu colegul său Ioan Abrudan, pe marginea numirii acestuia în funcţia de director al Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Zalău, i-a transmis „să nu aibă încredere în greci, nici măcar atunci când fac daruri”.
La rândul său, vicepreşedintele PDL Sălaj, Ioan Abrudan, atrage atenţia asupra faptului că numirea sa la conducerea instituţiei amintite a fost făcută pe criterii strict profesionale, fără vreo implicare „sau vreun troc politic”. „Din partea Inspectoratului, am primit o numire de director, pe criterii pur profesionale. Punct. Cu cea mai mare sinceritate vă spun că numirea mea nu are nicio implicare politică”, a spus în final Ioan Abrudan.

Alte articole

10 Thoughts to “Ioan Abrudan, grecii şi „Mihai Eminescu””

  1. Anonim

    Numirea acestui fu(s)talau si gaozar in fruntea unui colectiv didactic tocmai de catre Bancea da de gandit in privinta moralitatii ambilor. Trebuia lasat la catedra, sa mai si munceasca, ca prea s-a ingrasat si prea mult a furat din banii statului, filfizonul.

  2. Anonim

    In Salaj usl-istii nu numai ca i-au mentinut in functii pe directorii pdl dar ii si numesc in functii de directori pe pedelisti.In mod sigur pd-ul nu ar fi lasat nici un usl-ist in functii de conducere.Numai maine nu-i poimaine si sant alegeri .Cum a sa le ceara sefii usl ,care sant cu sacii in caruta ,membrilor de partid care au muncit in campaniile din 2012 si au ramas pe din afara sa le faca campanie numai ei stiu.Sau poate ei cred ca sant destepti si toti ceilalti sant prosti si uituci.

  3. priki

    nu inteleg cum naiba a fost de acord Capalnasiu cu numairea acestiu individ pe post de director,cand sunt atatia apropiati usl-ului care sunt capabili sa fie directori.pdl-istii nu au pus pe nimeni de la usl,chiar daca competenti(cum zice abrudan ca este).
    eu sunt din PNL,dar va zic ca mi-e rusine ca l-au acceptat pe acest abrudan colegii mei din partid.
    si nu domnul Bancea este cel vinovat.a primit ordine de mai sus.daca refuza…zbura.
    RUSINE colegi din PNL (aviz conducerii).ar fi trebuit sa il puneti femeie de servici,nu director.

  4. Anonim

    Repede a uitat USL ca acest individ folosea masin ISJ pentru amante si ……….,scopuri personale Acest individ cu tot doctoratul si profesionalismul lui nu are ce cauta la catedra d-ule Capalnasiu.. Ce moralitate ,Ce EXEMPLU, VAI DE NOI SOCIETATE

  5. Inspector General?

    un adevarat barbat,avand calitati profesionale dobandite de-a lungul timpului,nu accepta orice functie! Tinuta este cu atit mai nobila cu cat urmezi cale normala! Inspector de specialitate sau Profesor de specialiutate.Bine ca nu l-au numit Director la gradinita!!!…Acceptare…defaimare totala!

  6. obs.

    Ce face USL-ul in Salaj, este strigator la cer……parca in PSD nu se gasea un profesor sau o profesoara care a muncit in campania electorala, capabil(a) sa ocupe functia de director de Scoala ?
    Incredibil ce impotent este PSD-ul in Zalau si Salaj……..functii in institutii ale statului ocupate la 1,5 ani de la alegeri de PDL-isti si UDMR-isti : vezi finante, vezi scoli, vezi ITM, vezi garda de mediu, vezi posta romana, vezi CEC, etc. Sefii PSD-ului sau vazut cu sacii in caruta iar cei care au facut campanie pt ei stau cu buzele umflate !!! O sa mai faca campanie electorala cu PDL-istii si UDMR-istii la urmatoarele alegeri, ca ceilalti sau fript !!!!!!!

  7. Anonim

    Nu sant impotenti ,dimpotriva.Marc este la al treilea mandat la cj anterior a fost prefect un mandat Ciunt la al treilea mandat de prefect s,a,m,d,.Daca vroiau sa-i schimbe faceau asta in primele saptamani dupa alegeri.Problema este a acelora care nu au reusit sa obtina functiile respective desi au activat in psd.Si inca ceva decidentii din PSD Salaj stiu ei de ce-i mentin in functii pe udmeristi,pdlisti si altii ca doara nu sant fraieri.Spor la treaba pesedei de mana a doua in viitoarele campanii electorale.

  8. Anonim

    Doar Bode mai crede ca Abrudan este la PDL.Aranjamentele s-au facut ,doar ca se intirzie anuntarea oficiala.Nimeni nu ramane fara ,, coledziu ,,

  9. Anonim

    Competenta lui Abrudan este fatada care sa acopere invartelile lui murdare: pana sa-ti dai seama, el „si-a facut facuta”

  10. Anonim

    corb la corb nu-si scoate ochii!

Leave a Comment