Eterna și fascinanta politică sălăjeană: La vremuri noi, tot ei

Dacă în alte județe, partidele s-au conformat oarecum și au eliminat din capul listelor pentru parlamentare aceiași „dinozauri” care își făceau veacul în Parlamentul României, în Sălaj, principalelor partide de pe scena politică nici că le pasă de dorințele alegătorilor. Și acesta este un motiv pentru care Sălajul rămâne în continuare cel mai sărac județ din Ardeal…

Seres, campionul neîncoronat al mandatelor
Campionul la numărul mandate efectuate în Parlamentul României este, de departe, președintele UDMR Sălaj, deputatul Seres Denes. După toate probabilitățile, udemeristul cunoaște ungherele din Palatul Parlamentului mai bine decât își cunoaște propriile buzunare. De ce? Ales senator pentru prima dată în 1992, Seres Denes a fost reales în această funcție în 1996 și-apoi în 2000. Pare-se, la alegerile din 2004, poate din plictiseală sau, de ce nu, pentru a fi sigur că rămâne pe un fotoliu călduț, parlamentarul a decis să candideze, de această dată, pentru un loc în Camera Deputaților. Evident, comunitatea maghiară din Sălaj l-a susținut și atunci, astfel că periplul lui Seres Denes în Camera Deputaților a demarat în anul 2004 și a continuat cu alte două mandate pe care le-a obținut în urma scrutinelor din 2008 și 2012. Și, după toate probabilitățile, având în vedere că și în acest an se află pe prima poziție pe listele UDMR Sălaj la Camera Deputațlor, Seres Deneș își va adăuga în „camera trofeelor” cel de-al șaptelea mandat în Parlament. Nu știu dacă udemeristul ar trebui felicitat pentru perseverență sau dacă ar trebui blamat pentru egoismul veros cu care s-a agățat de toate aceste funcții.

Politica pașilor mărunți
Pesedistul Iuliu Nosa a fost ales în același an (2004 – n.r.) pe fotoliul de deputat ca și omologul său menţionat mai sus, după ce a fost obligat să părăsească fotoliul de primar al municipiului Zalău, în favoarea contracandidatului său Radu Căpîlnașiu. Cum fiecare șut în dos este un pas înainte, imediat după alegerile locale din acel an, Iuliu Nosa ajunge deputat. Funcţie în care îl găsim și astăzi, după trei „treceri” mai mult sau mai puțin reușite prin Camera Deputaților, cu intenții oficiale deja de ajunge, pentru a patra oară consecutiv, în Parlament.
Ce-i drept, gurile rele susțin că, de această dată, Iuliu Nosa nu s-a mai bucurat de aceeași susținere din partea colegilor săi pentru a ocupa prima poziție pe listele PSD Sălaj pentru un nou mandat de deputat. Asta și pentru că principalul său adversar în acest proiect a fost Dan Ghiurco, primarul Jiboului, un om ce se bucură mai nou de o influență politică substanțială pe „Valea Someșului” (principalul bazin electoral al PSD Sălaj), peste care în urmă cu puțin timp “domnea” doar Iuliu Nosa.

Baloane de săpun
Mărturisesc că, la un moment dat, am întrezărit în PSD Sălaj o licărire. Da, era vorba despre o posibilă „schimbare de cadre”, moment mult așteptat de veșnicii „pălmași”, lipitori de afișe, care sperau și ei, bieții, la o felie de tort, acolo, la o măslină… Să fim serioși! „Fenomenul” s-a stins la fel de repede cum se sparge un balon se săpun.
Singurul pesedist care a reușit să-și impună echipa în alegeri a fost actualul primar de Zalău, Ionel Ciunt, care se pare că a mizat totuși pe un loz câștigător. Strategia lui Ionel Ciunt a fost simplă: omul și-a adunat alături o echipă de consilieri locali pseudo-tehnocrați, mai puțin cunoscuți în sferele politice, dar care se bucurau de notorietate în municipiu.
Ei bine, la capitolul „veșnică speranță” se încadrează și senatorul Gheorghe Pop, care din 2008 încoace a reprezentat și el, destul de șters, județul în Senatul României. Acum, Gheorghe Pop mai vrea un mandat, așa că are din nou șanse destul de mari să se mai pricopsească cu încă unul. Noi spunem că, în cazul său, cel mai bine ar fi să privim partea plină a paharului, atâta vreme cât principalul său contracandidat – care a urmărit să-i „șterpelească” poziția fruntașă pe lista de candidați la Senat – a fost Filonaș Chiș, fost deputat în legislatura 2004-2008, fost prefect, fost director general adjunct la Direcţia Muncii Sălaj, fost director executiv la Casa Judeţeană de Pensii Sălaj și, evident, fost membru de seamă al Partidului Comunist Român în perioada ’69 – ’90 (după cum singur se laudă în CV-ul postat pe site-ul Camerei Deputaților).

Bode și ursitoarea cea bună
Am putea spune, aproape fără să greșim, că deputatul Lucian Bode s-a născut într-o zodie norocoasă sau că, atunci când a fost nevoie, planetele s-au aliniat la comanda lui. Ajuns deputat în 2008 pe listele PDL, a fost reales „la mustață”, prin redistribuire, în urma scrutinului din 2012. Și, cum nimic nu crește la umbra nucului bătrân, nimeni nu i-a putut lua lui Lucian Bode primul loc de pe lista candidaților PNL Sălaj din acest an, la Camera Deputaților.
Dacă ați urmărit atent evoluția politică a lui Lucian Bode, ne veți da dreptate atunci când spunem că ursitoarele au fost cu el mai mult decât generoase. Printr-un joc al sorții și, evident, al evenimentelor, Lucian Bode a căzut aproape mereu în picioare. Cine ar fi crezut că, în urma unificării PDL cu PNL Sălaj, Lucian Bode va ajunge, într-un timp extrem de scurt scurt, să troneze singur peste întreg liberalismul (destul de fragil, ce-i drept) sălăjean? După ce liberalii sălăjeni au pierdut în acest an Primăria Zalău, fostul primar Radu Căpîlnașiu a fost, aproape imediat, „decapitat” de la conducerea bicefală a PNL Sălaj. Ceea ce face ca Lucian Bode să rămână pe poziția de lider unic al liberalilor sălăjeni. Și nu glumim absolut deloc…

Cicatrici pe fața ALDE
Despre candidatura lui Mirel Taloș pentru un nou mandat de deputat, am vrea să credem este singura oportunitate care ar mai păstra vie sintagma cu privire la… „adevărații liberali”, restul fiind deja „adunați” sub aripa pedelistă. Din păcate însă, știm și noi că, aici, cu mici excepții, cei care au ales calea ALDE au fost liberalii care nu s-au regăsit în fostul sau actualul PNL Sălaj. Ori cei care au vrut să rămână protejați de aripa PSD. Desigur, după interese…
Mirel Taloș a fost ales parlamentar în 2008, astfel că astăzi se află la finalul celui de-al doilea mandat de deputat care va fi probabil și ultimul, dacă ALDE nu va trece pragul electoral. Pe lângă alte probleme legate de prezența sa în teritoriu, Mirel Taloș a mai avut de luptat cu câteva situații destul de grave în relațiile cu anumiți apropiați, membrii de partid, momente care ne determină să credem că destabilizarea creată imediat după alegerile locale în partid nu a putut fi remediată atât de repede și că „revoluția” s-a lăsat cu o serie de cicatrici pe fața partidului.

În loc de adio…
Dacă i-am introduce pe toți în aceeași oală, desigur, am greși. Însă este evident că, în acest an, af fi trebuit să spunem “adio” câtorva parlamentari eterni. Da, mărturisesc că Sălajul ar fi trebuit să scape de câţiva aleşi „fantomă”, personaje care au intrat în Parlament doar ca să dea bine la număr. Da, mi-aș fi dorit ca în acest an să scăpăm de acei „dinozauri” care au adus județul ăsta pe ultimul loc în Ardeal în ceea ce privește nivelul de trai al populației.
Și nu în ultimul rând, imaginaţi-vă, oameni buni, că în decembrie vor fi foarte mulți tineri care se vor duce la vot pentru a doua oară la parlamentare, tineri care nu erau născuţi atunci când Seres Denes şi-a încasat prima leafă de senator. Incredibil, dar adevărat!

Alte articole

7 Thoughts to “Eterna și fascinanta politică sălăjeană: La vremuri noi, tot ei”

  1. Tăunu

    De fapt, românii ar trebui să spună adio acestui regim putred şi corupt dar, bine înfipt în vârful baionetelor americane !

    1. Anonim

      Exact! Spuneti adio PSD-ului care a bagat judetul in saracie lucie. Sub conducerea pesedista, Salajul a ajuns cel mai sarac judet din Transilvania.

    2. Anonim

      Te-ai speriat de „baionetele americane” și ți-a sărit virgula. Corect era după „corupt”.

  2. Anonim

    E cel mai bun moment sa iesiti la vot. Dinozaurii se bazeaza pe lipsa voastra de la urne pentru a fi votati de „aparatele de partid”. Iesiti la vot mai sunt si alte partide cu oameni tineri si neimplicati pana acum in politica.

  3. Anonim

    trimiteti-i la culcare, votati USR!

  4. Liviu Balint un Penal

    LIVIU BALINT ZIS COMO ARE DOSAR PENAL SI CANDIDEAZA LA CAMERA DEPUTATILOR. OMUL ASTA A FURAT FĂCÂND EVAZIUNE FISCALA CU TVA PENTRU CARE A FOST CONDAMNAT PENAL. IN CAMPANIE LUI COMO TREBUIE SA II SE PUNĂ O SINGURA ÎNTREBARE: PUTEȚI SA NE PREZENTAȚI O COPIE A CAZIERULUI JUDICIAR? PERSONAL LA ORICE DEZBATERE LA CARE MERGE COMO MA DUC SA IL ÎNTREB ACEST LUCRU SA ȘTIE TOT SALAJUL CINE E ACEST HOT.

Leave a Comment