Deputaţii sălăjeni, „fugăriţi” din hoteluri

Parlamentarii au petrecut, miercuri, ultima noapte la hotelurile ale căror servicii erau plătite din buget cu aproximativ 8.000 de lei. De ieri, ei au fost nevoiţi să renunţe la camerele de hotel şi să-şi închirieze o locuinţă ori să negocieze alte servicii hoteliere, ca urmare a înjumătăţirii sumei lunare decontate pentru cazarea în Bucureşti.
Potrivit unei liste publicate de Mediafax, la 1 iulie, în hotelurile bucureştene mai erau cazaţi 104 deputaţi, printre care şi liberalul sălăjean Mirel Taloş, acesta ocupând o cameră a Hotelului Monte Nelly, chiar dacă deţine o casă în Bucureşti. În ciuda insistenţelor noastre, acesta nu a putut fi contactat pentru a ne spune cum s-a conformat noilor reglementări.
Toţi ceilalţi trei deputaţi de Sălaj – democrat-liberalul Lucian Bode, social-democratul Iuliu Nosa şi reprezentantul UDMR Seres Denes – aceştia au optat pentru varianta chiriei de mai mult timp, fără să depăşească limita celor 4.000 de lei impuşi.

2 Thoughts to “Deputaţii sălăjeni, „fugăriţi” din hoteluri”

  1. xxx

    Da ,pocaitul asta ,este mai crestin ca altii de aceia ii este mila de muritorii de foame pe care ia pacalit in campania electorala si acum le maninca banii de la buget care ar trebui sa ajunga la ei.Pai daca are casa in bucuresti de ce mai sta la hotel pe banii amaritilor.Mai jmechere de bucuresti sa-ti fie rusine si sa dai banii furati prin jmecherie inapoi la saraci.

  2. Anonim

    TALOS ARE LOCUINTA IN BUCURESTI SI PLATESTE CHIRIE LA HOTEL. DE CE NU SCRIE PRESA DESPRE ACEST ASPECT.

Leave a Comment