Consilierii judeţeni se bat pentru indemnizaţii mai mari

Supărare mare în rândul aleşilor judeţeni reuniţi, miercuri, în şedinţă ordinară. Problema ridicată de către consilierul UDMR, Szabo Ştefan, privind faptul că unele comisii de specialitate nu sunt consultate la rectificări bugetare, s-a dovedit a fi una spinoasă şi pentru colegii săi din alte partide.
Szabo a atras atenţia executivului Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj că membrilor Comisiei pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, sănătate, cultură, protecţie socială, sportive şi de agrement, al cărei preşedinte este, nu li s-a cerut părerea vizavi de alocarea de fonduri de la bugetul judeţului către centre şcolare, protecţie socială ori conservarea monumentelor. „Ar trebui să ştim şi noi cum se motivează alocarea acestor sume, nu doar cei din Comisia economică”, a opinat consilierul UDMR.
În sprijinul afirmaţiilor sale au sărit şi consilierii Gheorghe Lup – PDL, Viorel Raţiu şi Sergiu Panie – PSD, Livia Chende şi Corin Penciuc – PNL, membri în Comisia pentru învăţământ, în Comisia de urbanism şi în cea economică. Cu toţii au considerat că „împărţeala” banilor ar trebui să se facă după consultarea prealabilă a comisiilor în al căror domeniu de activitate intră instituţia ori domeniul vizat de sprijinul financiar.

Avizarea face diferenţa
Or, tocmai acesta a fost aspectul imputat administraţiei judeţene de către Curtea de Conturi şi pentru care CJ Sălaj s-a judecat în instanţă cu instituţia de control, fără a obţine, însă, câştig de cauză. „Până în aprilie 2012, avizarea se făcea exact aşa cum cer acum consilierii judeţeni. Curtea de Conturi ne-a reproşat, însă, că au avut loc şedinţe ale comisiilor în ale căror specializări nu intra avizarea unor proiecte. Disputa a fost soluţionată de către Curtea de Apel Cluj, care a emis o decizie definitivă şi irevocabilă în acest sens şi care ne-a obligat să stabilim nişte reguli în baza cărora funcţionează comisiile. Ca urmare, comisiile de specialitate au competenţa de a emite avize doar pe domeniul lor de activitate”, a explicat Cosmin Vlaicu, secretarul judeţului. Acest lucru presupune că doar membrii comisiei cu drept de avizare pentru un anumit proiect de hotărâre vor fi remuneraţi pentru efortul depus.
La rândul său, vicepreşedintele CJ Sălaj, Csoka Tiberiu, a sugerat că problema ridicată de către consilieri are la bază tocmai banii, în condiţiile în care aleşii judeţeni sunt plătiţi în funcţie de activitatea din cadrul comisiilor şi de prezenţa la şedinţele ordinare. Mai exact, legea prevede că un consilier judeţean poate fi retribuit, în cursul unei luni, pentru o şedinţă ordinară şi pentru cel mult două prezenţe în comisia de specialitate. Astfel, dacă în decursul unei luni, niciunul dintre proiectele de pe ordinea de zi nu necesită convocarea unei anumite comisii, membrii acesteia vor încasa indemnizaţii mai mici, adică doar aproximativ 250 de lei, pentru participarea la şedinţa ordinară. În schimb, dacă reprezentanţii unei comisii trebuie să se întrunească într-o lună pentru două proiecte, leafa de consilier judeţean poate ajunge la 750 de lei.
În replică, aleşii au ţinut să precizeze că aspectul financiar nu are nicio legătură cu nemulţumirea expusă în cadrul şedinţei.

38 de consilieri trebuie să dea bani înapoi
Potrivit secretarului judeţului, în urma controalelor derulate de către Curtea de Conturi, 38 de consilieri din mandatele 2004-2008 şi 2008-2012 au de returnat peste 20.000 de lei, sumă reprezentând indemnizaţii încasate în mod necuvenit pentru avizarea unor proiecte care nu intrau în domeniul de activitate al comisiilor din care făceau parte. Cea mai mică sumă pe care o are de rambursat un consilier judeţean este de 221 de lei, iar cea mai mare, de 1.331 de lei, a mai spus Vlaicu.
Acesta a precizat că în perioada următoare, conducerea executivă a CJ Sălaj va analiza problema semnalată de către aleşi şi va lua o decizie în acest sens.

One Thought to “Consilierii judeţeni se bat pentru indemnizaţii mai mari”

  1. Alegator

    Munca putina , renumeratie fara limite , asa cum au fost invatati cei din PDL. Nu mai merge , stati si voi la rand .

Leave a Comment