Coalitia PSD-PDL, gata sa explodeze

Coalitia PSD-PDL, gata sa explodezePentru prima oara de cand s-a cocotat pe fotoliul de premier, Emil Boc a rupt tacerea si i-a acuzat pe social-democrati de incalcarea Parteneriatului de guvernare, somandu-i sa revina la normalitate. Pe de alta parte, PSD atrage atentia ca scoaterea de la guvernare echivaleaza cu plecarea Guvernului Boc.

Premierul Emil Boc a revenit, luni, la tribuna PDL pentru a trage un semnal de alarma asupra modului in care guverneaza Coalitia, somand PSD sa revina la prioritatile Romaniei si ale romanilor, reprosandu-i liderului Mircea Geoana chiulul de la sedintele PDL-PSD. Premierul Emil Boc a declarat, dupa sedinta conducerii PDL, ca reprezentantii PSD se distanteaza tot mai mult de prioritatile Parteneriatului pentru Romania si de prioritatile guvernarii si a facut un apel catre social-democrati sa respecte intelegerea asumata in decembrie 2008.

Premierul a mai spus ca este nevoie ca Parteneriatul sa functioneze, pentru ca sunt proiecte care trebuie finalizate, referindu-se la Legea salarizarii unice, la procesul de restructurare, la reforma din Educatie si a sistemului de pensii. Premierul a spus ca ministrii nu vor avea vacanta in aceasta vara si le-a cerut liderilor PSD sa nu se lase angrenati in campanii electorale, in batalii pentru ceea ce inseamna alegerile prezidentiale din aceasta toamna, pentru ca nu vor avea de pierdut doar PDL si PSD, ci si romanii.

Atentie sporita la crize!

Prim-vicepresedintele PSD Salaj, deputatul Iuliu Nosa, sustine ca, desi la nivel national relatiile in Coalitie sunt tensionate, pe plan local, liderii celor doua partide comunica destul de bine. La nivel local, as putea spune ca relatiile pe care le avem cu cei de la PDL sunt bune. Si asta in conditiile in care trebuie sa gasim solutii de colaborare in momente de criza, spune Iuliu Nosa.

Referindu-se la conflictele existente la nivel central intre liderii din Coalitie, prim-vicepresedintele PSD Salaj precizeaza ca intelege reactia politica a premierului Emil Boc, insa nu pe cea a sefului Executivului: Este clar ca a-ti asuma raspunderea guvernarii nu este un lucru usor pentru nimeni. Insa, ca om politic, ii inteleg nemultumirea lui Emil Boc, insa ca prim ministru reactia acestuia este deplasata. Pentru o buna guvernare, nu inteleg de ce premierul iese cu acuzatii la adresa ministrilor, inclusiv cei din PSD, pe care tot el ii conduce. Cred ca, pentru a parcurge cat mai repede si eficient aceasta perioada de criza economica, ar fi o mare greseala sa creezi si o criza politica, a atras atentia Iuliu Nosa.

PDL isi ascute dintii

Imi vine greu sa inteleg atitudinea duplicitara a <>. Cum poti sa te opui in cazul Sterling, scotand din raport numele invinuitilor, si sa fii de acord in cazul Ridzi? Eu am votat pentru ca ambele cazuri sa ajunga in fata justitiei, pentru ca romanii sa afle adevarul celor 250.000.000 de euro pierdute in cazul Sterling si a celor 600.000 de euro cheltuite nejustificat de doamna Ridzi. Ieri, masinaria PSD-ista-PNL-ista a functionat perfect (in sedinta extraordinara a Camerei Deputatilor, unde au fost dezbatute doua cazuri in care se arata ca statul roman a pierdut in mod nejustificat sume importante de bani, cazul Sterling si cazul Ridzi – n.r.), il aparam pe Tariceanu, o atacam pe Ridzi, este de parere presedintele PDL Salaj, deputatul Lucian Bode. Potrivit acestuia, PSD a atacat dreptul romanilor de a-i vedea in fata legii pe cei din vina carora statul roman a pierdut miliarde de euro. Ieri, l-au aparat pe Tariceanu, pentru ca si altii l-au aparat pe Nastase. Acestea sunt masurile anti-criza propuse de PSD, acesta este rezultatul guvernarii fara frecventa pe care ei au brevetat-o, este de parere liderul liberal-democrat.

Referindu-se la ceea ce s-a intamplat in sedinta extraordinara a Camerei Deputatilor, care a avut loc luni, Lucian Bode sustine ca scopul ei nu a fost acela de a gasi vinovati sau de a da verdicte, pentru ca pur si simplu nu acesta este rolul Camerei Deputatilor. Pentru prima data, in Romania, partidele politice trebuia sa lase justitia sa isi faca treaba si sa nu faca din Parlamentul Romaniei un scut in spatele caruia sa se ascunda diferite interese de natura personala. Doua cazuri, aceeasi procedura, doua reactii total diferite ale parlamentarilor PSD, concluzioneaza presedintele PDL Salaj.

Leave a Comment