Ameninţări şi acuzaţii grave făcute de foştii liberali sălăjeni

Deputatul Mirel Taloş, preşedintele interimar al Partidului Liberal Reformator (PLR) Sălaj, a făcut cunoscut, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că liberalii care s-au înscris în noul partid au decis să părăsească PNL din mai multe motive obiective. „PLR s-a născut ca o reacţie la o serie de abuzuri luate la nivelul PNL. Prima greşeală a fost ieşirea PNL din USL, situaţie pe care noi o considerăm ca pe o trădare faţă de electoratul Uniunii. Am plecat şi pentru că PNL a decis să adere la doctrina conservatoare, în detrimentul celei liberale”, a declarat Mirel Taloş. Un alt argument invocat de deputat, care ar sta la baza înfiinţării PLR, este viitoarea fuziune „incredibilă” a liberalilor cu cei de la PDL, „un partid cu care noi ne-am luptat ani la rând, ca acum să ne iubim”. Astfel că, potrivit parlamentarului, PLR este singurul partid liberal de pe scena politică românească, cu un preşedinte, în speţă Călin Popescu Tăriceanu, care în perioada 2004-2008 a condus cel mai performat Guvern post decembrist.
Referindu-se la situaţia consilierilor municipali Rodica Mureşan şi Raul Dragoş, care au trecut de curând din tabăra PNL în cea a PLR, Mirel Taloş apreciază că Stelian Potroviţă, secretarul municipiului Zalău, a făcut un abuz prezentând decizia conducerii PNL prin care cei doi au fost excluşi din partid, excludere prin care consilierii ar urma să-şi piardă şi funcţiile din Consiliul municipal. „Domnul Stelian Potroviţă, dând citire unui document trimis de PNL prin care se informează că cei doi nu mai sunt liberali din momentul în care au aderat la un alt partid, nu ţine cont de Ordonanţa 55, care tocmai acest lucru permite, şi anume aderarea la un alt partid, fără pierderea mandatului. Suntem decişi ca, în cazul în care această prezumtivă pierdere a mandatelor să fie votată de consilieri, să depunem plângere penală împotriva fiecărui ales, în parte, pentru că ceea ce se întâmplă este un abuz, iar ei trebuie să răspundă individual pentru greşeala făcută”, susţine deputatul. Acesta a subliniat că luni îl va sesiza inclusiv pe prefectul judeţului Sălaj, Ionel Ciunt, cu privire la ceea ce se întâmplă în Consiliul municipal. „De asemenea, toate aceste aspecte urmează să fie prezentate Agenţiei Naţionale a Funcţionarului Public, care supervizează activitatea secretatului Stelian Potroviţă”, a conchis Mirel Taloş.
În aceeaşi ordine de idei, Rodica Mureşan s-a arătat indignată de faptul că presa locală a prezentat cazul său sub o formă „explozivă”, fără să se amintească despre cauzele care au stat la baza demisiilor sale din toate funcţiile deţinute în PNL Sălaj. „În acel context, apariţia PLR, pentru mine, a venit ca o mănuşă. Simt că aici îmi este locul”, susţine consilierul, care a ţinut să sublinieze că nu şi-a pierdut mandatul din Consiliul municipal, ci doar apartenenţa la PNL.
La rândul său, consilierul judeţean Dănuţ Crişan, care a părăsit PP-DD Sălaj pentru a adera la PLR, a mărturisit că decizia luată s-a datorat, în primul rând, scăderii încrederii electoratului în partidul lui Dan Diaconescu. „Vreau să subliniez că plecarea mea din PP-DD nu a fost un act de trădare şi nici nu am fost dat afară din partid. Astfel, plecarea mea a fost antedatată în actele PP-DD, în acest caz fiind vorba despre fals şi uz de fals”, a mai spus Dănuţ Crişan.

Alte articole

4 Thoughts to “Ameninţări şi acuzaţii grave făcute de foştii liberali sălăjeni”

  1. taricel mirel

    Mirele, esti cam bou, astia nu au aderat la un partid ci la trei cuvinte. Partid esti cand ai cerificat de nastere , in cazul acesta , cand esti inregistrat la Tribunal ! Acum sunt membri la un avorton !

  2. Anonim

    Mirel este un paduche na facut apsolut nimic pentru Salaj rusine rusune…

  3. sebastian.com

    Nu chiar ,,apsolut,,nimic măi ,,Anonimus,, ! ,,Rușune,, să-ți fie ție măi agramatule…

  4. anonim

    toti tradatorii de partid sunt niste gunoaie si oameni imorali fata de familie si fata de propria lor persoana.

Leave a Comment