Bănuită de comiterea infracțiunii de furt calificat, o tânără în vârstă de 18 ani a fost identificată de polițiști la data de 5 iunie. În luna septembrie a anului trecut, în timp ce se afla într-un local din municipiul Zalău, tânăra în cauză ar fi furat un telefon mobil. Pentru documentarea întregii sale activități infracționale, oamenii legii continuă cercetările în acest caz.
Mai mult...O tânără a exploatat un minor pentru bani, iar acum este plasată sub control judiciar
O tânără din Românași a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile, în urma unei decizii luate de magistrații Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, la data de 5 iunie. Măsura a fost luată în cadrul unui dosar penal, deschis pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea unui minor în scop de cerșetorie. Cercetările efectuate de polițiștii zălăuani arată că, în perioada lunilor martie – decembrie 2024, aceasta ar fi apelat la mila publicului în municipiul Zalău, în repetate rânduri, folosindu-se de prezența unui minor în acest scop. Polițiștii sălăjeni…
Mai mult...Deces
Colegii de la Școala Gimnazială Hereclean, suntem alături de colegul și prietenul nostru, Marius, la tristul moment al despărțirii de tată, dl. IOAN COJAN Dumnezeu să-l ierte.
Mai mult...Bancul zilei
– Tată, o să folosesc vreodată în viața reală formulele pe care le învăț la matematică? – Da, bineînțeles. Într-o zi, îți vei ajuta copilul la teme.
Mai mult...Sălăjenii, așa cum au fost văzuți de preoții lor ortodocși
Spuneam, în studiul dedicat relației statului cu cultele neoprotestante în primii ani de după reînființarea județului, că la Arhivele Naționale Sălaj s-au păstrat informările trimise în martie 1969 de preoții ortodocși către „împuternicitul de culte” pentru județul Sălaj, referitoare, în principal, la această problemă. Acestea, solicitate în cadrul unor „ședințe administrative”, trebuiau însă să cuprindă și o caracterizare generală a locuitorilor. Și, într-adevăr, cine putea cunoaște mai bine oamenii din sat decât preotul lor? Totuși, unii preoți nu trimit la timp niciun răspuns (Cehei, Criștelec, Mal, Șimleu Silvaniei, Stârciu). Alții…
Mai mult...Emoție, bucurie și speranță printre absolvenții Liceului de Artă „Ioan Sima” din Zalău
Festivitatea de absolvire a claselor a VIII-a și a XII-a de la Liceul de Artă „Ioan Sima” din Zalău a adus împreună emoție, talent și speranță pentru viitor. Prefectul județului Sălaj,Cristian Claudiu Bîrsan, a fost prezent alături de elevi, cadre didactice și părinți pentru a marca un moment definitoriu în parcursul acestor tineri. În mesajul său, prefectul a transmis aprecierea pentru efortul și creativitatea elevilor, subliniind că „sunt astăzi mici artiști, dar mari artiști în devenire” – o generație care nu doar că visează, dar are și curajul să…
Mai mult...Inconștiență pe două roți: tânăr „afumat”, fără permis și cu mopedul neînmatriculat, prins de polițiști în trafic
Un tânăr de 33 de ani, din localitatea Halmășd, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Nușfalău la data de 5 iunie. Acesta a fost depistat în trafic în timp ce conducea un moped, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, dar și sub influența băuturilor alcoolice. Cu atât mai mult, oamenii legii au constatat faptul că mopedul nu era înmatriculat. În prezent, bărbatul este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulaţie sau conducerea…
Mai mult...Luptă de stradă în Jibou: șase bărbați au fost reținuți după un conflict violent
Șase bărbați din Jibou, cu vârste cuprinse între 20 și 62 de ani, au fost reținuți la data de 5 iunie pentru 24 de ore de polițiști, în urma unui conflict iscat pe o stradă din oraș. Miercuri seara, oamenii legii au fost sesizați cu privire la o ceartă care a izbucnit între două grupuri de persoane. Întreaga răfuială a ajuns departe, întrucât cei implicați se agresau reciproc și chiar se foloseau de obiecte contondente. La fața locului au ajuns atât polițiștii jibouani, luptători ai S.A.S., dar și jandarmi. Un…
Mai mult...Zvonoteca
# Puteți parca, nu puteți parca pe strada Simion Bărnuțiu din Zalău. Agitație mare zilele trecute pe marginea drumului, pe banda transformată în parcare de către cei care nu au unde parca. Ei bine, oamenii s-au trezit cu interdicția de a mai parca pe respectiva bandă. Foarte bine, înțelegem, dar unde să parcheze? Pe bloc, nu? # Mare atenție de unde vă cumpărați înghețată, nu de alta dar s-ar putea să vă treziți că eliminați apă în loc de … știți voi ce. * A se considera pamflet. Orice asemănare…
Mai mult...Restricții de circulație pe strada Tudor Vladimirescu din Zalău
În Zalău, pe strada Tudor Vladimirescu, între intersecția cu bulevardul Mihai Viteazul și intersecția cu strada Gheorghe Lazăr, încep lucrările de așternere a stratului de uzură. Astfel, în cursul zilei de astăzi vor fi impuse restricții de circulație pentru desfășurarea lucrărilor. Circulația rutieră va fi dirijată de Poliția Locală. Totodată, până la sensul giratoriu cu strada Porolissum vor fi efectuate lucrări de asfaltare a parcărilor și a acceselor la blocuri.
Mai mult...Unde mergem?
Vineri 6.06.2025 • Film – Zâna Măseluţă: Între prietenie şi magie, Cinematograful Scala – ora 15.10 • Film – Şcoala animalelor magice 3, Cinematograful Scala – ora 16.10 • Planetariu (Cinematograful Scala) – Audio Universe: Tour of the Solar System – ora 16.30 • Film – Liga umbrelor, Cinematograful Scala – ora 17.10 • Planetariu (Cinematograful Scala) – Out There – The Quest for Extrasolar Worlds – ora 18.30 • Film – Karate Kid: Legende, Cinematograful Scala – ora 18.40 • Film – Balerina, Cinematograful Scala – ora 19.25 Sâmbătă…
Mai mult...Epigrama zilei
Indicaţii guvernamentale … Şi de acuma înainte Ve-ţi face cum vă spunem noi: Noi vom fi primii la plăcinte, Iar la „hei-rup”… o să fiţi voi! (N. A.: „hei-rup” are sensul de muncă) Adrian Bumbu
Mai mult...Eleva CNS Zalău, Nadia Han, distinsă cu premiul „Profesor Gheorghe Rusu” pentru excelență în filologie
Eleva Nadia Han, absolventă a Colegiului Național „Silvania” din Zalău, a primit premiul „Profesor Gheorghe Rusu” pentru excelență în filologie. „Am încheiat clasa a XII-a cu recunoștință și emoție, primind Premiul <Profesor Gheorghe Rusu> pentru excelență în filologie – o distincție care, pentru mine, nu este doar o răsplată academică, ci o sinteză a parcursului meu din acești patru ani. Filologia nu a fost niciodată doar un domeniu de studiu, ci o formă de descoperire a lumii și a sinelui. Prin literatură și limbă, am învățat să privesc dincolo de…
Mai mult...În atenţia publicului călător
În data de 09.06.2025, autobuzele SC Transurbis SA vor circula conform programelor de sâmbătă, afișate în stațiile de autobuz. CONDUCEREA
Mai mult...