Un bărbat din Bălan a fost păgubit cu o sumă impresionantă de bani, sub pretextul unor încasări de dividende. Polițiștii din Hida au identificat un bărbat de 59 de ani, din județul Brăila, pe numele căruia existau suspiciuni privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Din cercetările oamenilor legii reiese că, în cursul anului trecut, suspectul ar fi contactat telefonic un bărbat din comuna Bălan, prezentându-se drept reprezentant al unei burse de valori. În urma discuțiilor purtate cu victima, l-ar fi determinat să acceseze un link, sub pretextul încasării unor dividende. Însă,…
Mai mult...Sălăjeanca Dorica Dan a prezentat nevoile pacienților cu cancere rare la una dintre cele mai importante conferințe medicale din România
Sălăjeanca Dorica Dan a participat zilele trecute, în calitate de președinte al Alianței Naționale pentru Boli Rare și al Asociației Române de Cancere Rare, la Conferința „Fighting cancer 360”, organizata la Hotel Crown Plazza din București de „360 Medical”, o reuniune medicală extrem de importantă în contextul în care incidența afecțiunilor oncologice atinge cote îngrijorătoare în întreaga lume, inclusiv în România. „Am vorbit despre nevoile pacienților afectați de cancere rare din Romania. Asociația Română de Cancere Rare promovează dezvoltarea unor centre de expertiză multidisciplinare, rețele de referință la nivel național,…
Mai mult...Transport ilegal de cherestea și nereguli la protecția animalelor, descoperite la Hida
Polițiști, jandarmi și inspectori ai Registrului Auto Român Sălaj au organizat o amplă acțiune la Hida în cursul zilei de marți, pentru prevenirea și descurajarea faptelor de natură penală și contravențională, precum și pentru asigurarea și menținerea ordinii și siguranței publice în mediul rural. Mai mult, autoritățile și-au propus combaterea violenței, a activităților ilegale din domeniul silvic, a abaterilor rutiere, dar și verificarea respectării legislației de către proprietarii de animale. În cadrul acțiunii au fost angrenați polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Secției nr. 5 Poliție Rurală Hida, Serviciului…
Mai mult...Biserica Reformată din Cehu Silvaniei a fost pusă în siguranță. Urmează reconstrucția turnului
Vești bune din Cehu Silvaniei. Partea Bisericii Reformate rămasă în picioare a fost pusă în siguranță, potrivit conducerii Direcției pentru Cultură Sălaj și va urma reconstrucția turnului. Vă reamintim că turnul bisericii s-a prăbușit la începutul lunii februarie a acestui an. Biserica este unul dintre cele mai vechi și mai importante monumente din județul nostru. Construcția este de origine medievală: nucleul clădirii actuale s-a format la cumpăna secolelor al XV-lea și al XVI-lea, după cum indică şi anul 1519 păstrat pe bolta altarului. De-a lungul istoriei sale, clădirea a trecut…
Mai mult...Zvonoteca
# De o vreme, în Zalău nu mai se inaugurează nimic fără ca treaba să fie parafată și de popă. A devenit un soi de modă, o chestie pe care unii o urăsc, dar pentru că măritului conducător îi place, o bagă și șăfii de instituții la înaintare. Că așa-i la Zalău. Fără sutană nu se poate. Amin! # Vacanța de vară e în poartă. Baiul e că porțile tuturor taberelor școlare de stat din Sălaj s-au închis cu ani și ani în urmă. Știe cineva vreo tabără școlară de…
Mai mult...Canalizare în comuna Cizer
Vești bune pentru locuitorii comunei Cizer. Administrația locală a anunțat că peste doar câteva zile va avea loc recepția lucrărilor la rețeaua de canalizare din comună. Potrivit primăriei, în aceste zile, toate denivelările apărute pe drumuri din cauza lucrărilor vor fi înlăturate de firma constructoare. Lucrările au început deja, iar în unele zone din comună au fost încheiate.
Mai mult...Mai puțin provinciali…
Daniel Săuca Fraților, eu nu sunt cu niciun partid, adică nu mă poziționez de o parte sau alta. Constat, din celebrele buncăre ale Zalăului, că țara nu are Guvern. Păi, și atunci ce e de făcut? După cum scrie la Constituție, actorii (mă rog, cam figuranți, dar asta e o altă problemă) ce ar trebuie să rezolve problema sunt: Președintele, Parlamentul și partidele parlamentare. De o lună încoace, asistăm la un jenant spectacol, politic și mediatic, în care toată lumea atacă pe toată lumea, printre altele. În loc de comunicare…
Mai mult...Conducătorii instituţiilor publice, sancţionaţi drastic pentru prejudiciile nerecuperate
Şefii instituţiilor publice care fie nu dispun măsurile necesare, fie nu urmăresc îndeplinirea acestora, astfel încât să fie recuperate integral prejudiciile constatate de Curtea de Conturi, vor risca închisoare de până la 5 ani şi interzicerea unor drepturi, prevede o iniţiativă legislativă depusă de parlamentarii USR, Oana Murariu, Stelian Ion, Alexandru Dimitriu, Dumitru Văduva, Simona Spătaru şi Ciprian Rus, potrivit unui comunicat de presă emis de respectiva formaţiune politică. „Peste 758 de milioane de lei reprezintă prejudiciul statului român descoperit de Curtea de Conturi doar într-un singur an. De ce…
Mai mult...Fotografia zilei
Lucrarea lui Dorel…
Mai mult...Performanță remarcabilă pentru învățământul și arta sălăjeană
Doi elevi coordonați de profesorul Ionel Baltă au obținut premii importante la prestigiosul Concurs Național cu Participare Internațională de Arte Vizuale „Structură și Culoare” – ediția a XII-a, desfășurat în luna iunie 2026 la Iași. Rezultatele lor au adus județului Sălaj două distincții valoroase într-o competiție care a reunit sute de participanți din România și din mai multe țări europene. Profesorul Ionel Baltă, singurul reprezentant al județului Sălaj la această ediție a concursului, a obținut rezultate remarcabile prin elevii săi, confirmând încă o dată nivelul pregătirii artistice oferite în cadrul…
Mai mult...Cum să arăți impecabil când ai la dispoziție doar 5 minute
Ești în fața oglinzii. Ceasul ticăie neiertător, cafeaua e încă mult prea fierbinte, iar tu ai exact cinci minute până când trebuie să ieși pe ușă. Sună cunoscut? Este scenariul clasic al creativului prins între deadline-uri și evenimente, care își dorește să arate impecabil fără să pară că a depus cel mai mic efort. Stilul nu înseamnă ore pierdute în fața dressingului sau probarea a zece cămăși până când camera arată ca după un uragan. Stilul adevărat este o formulă matematică aplicată cu o doză de îndrăzneală estetică. Este despre…
Mai mult...Vești bune pentru sălăjeni: accize eliminate pentru pălincă și băuturi tradiționale
O veste așteptată de mulți sălăjeni care duc mai departe tradiția producerii pălincii în gospodăriile proprii. Autoritățile au adoptat amendamente la un proiect legislativ care prevede scutirea de la plata accizelor pentru băuturile alcoolice tradiționale obținute pentru consum propriu. Măsura este semnificativă pentru Sălaj și regiune pentru producția de pălincă și pentru numeroasele gospodării în care tradiția distilării fructelor se transmite mai departe. Potrivit amendamentului adoptat, vor fi scutite de accize băuturile alcoolice tradiționale, produse conform reglementărilor speciale, în limita a 200 de litri anual pentru fiecare gospodărie înscrisă în…
Mai mult...Coordonator nou la Protecția Consumatorilor Sălaj
Comisarul șef adjunct al Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Sălaj, Dorel Fechete, s-a pensionat deja de luni bune. În locul său, potrivit prefectului Claudiu Bîrsan, a fost numit Cristian Liviu Vasoc, comisar în cadrul instituției. Acesta ocupă temporar funcția de comisar șef adjunct al instituției sălăjene.
Mai mult...Calendar istoric al judeţului Sălaj – 16 Iunie
1923: arhiereul Gherlei sfinţeşte Biserica greco-catolică din Aghireş S-a întâmplat în 16 iunie 1567 – Regina Scoţiei Mary este închisă în castelul Lochleven. 1671 – Rebelul cazac Senica Razin este executat la Moscova. 1796 – S-a născut pictorul francez Jean-Baptiste Corot (m.22.02.1875). 1815 – Armata franceză a obţinut victoria asupra armatei prusace în bătălia de la Ligny. CALENDAR CREŞTIN: • Ortodox: Sf. Tihon, episcopul Amatundei şi sf. sfinţit mucenic Marcu, episcopul Apoloniadei • Greco-catolic: Sf. Tihon Taumaturgul, episcop († secolul al V-lea) • Reformat: Arany, Jusztina • Romano-catolic: Sf. Francisc Regis, preot; Sf. Benone, episcop
Mai mult...