Zeci de absenţi la prima probă a Evaluării Naţionale

Din cei 2.177 de elevi de clasa a VIII-a, care s-au înscris pentru susţinerea probei la Limba şi literatura română, programată marţi, 25 iunie, potrivit datelor furnizate de Maria Pop, inspector şcolar general adjunct în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, 64 dintre aceştia nu s-au mai prezentat.

Peste 2.100 de absolvenţi de gimnaziu din Sălaj au intrat de marţi, în febra primelor examene importante din viaţa lor, cele de Evaluare Naţională. Primul examen susţinut de absolvenţii claselor a VIII-a este cel la limba şi literatura română, la care s-au înscris 2.177 de candidaţi.
Cea de-a doua probă, cea la limba maternă, programată miercuri, 26 iunie, va fi susţinută, în Sălaj, de aproape 500 de candidaţi. Din totalul acestora, potrivit Mariei Pop, 473 de absolvenţi vor susţine examenul la limba maghiară, 20 la limba germană şi patru la limba slovacă. Examenul la matematică va fi susţinut de cei peste 2.100 de absolvenţi joi, 27 iunie.
Primele rezultate vor fi afişate în 29 iunie, până la ora 16, iar eventualele contestaţii vor putea fi depuse în aceeaşi zi, între orele 16:00 şi 20:00. Soluţionarea contestaţiilor se va face în perioada 30 iunie – 2 iulie, iar în 3 iulie vor fi afişate rezultatele finale.
Elevii nu au voie să intre în sală cu niciun fel de lucrări (manuale, dicţionare, notiţe, însemnări) care ar putea fi folosite pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare. Cei surprinşi cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, alte materiale sau instrumente care ar putea fi folosite pentru copiat sau mijloace de comunicare cu exteriorul sau cei surprinşi copiind în timpul desfăşurării Evaluării Naţionale, comunicând cu ceilalţi elevi sau comiţând alte fapte menite să le favorizeze rezolvarea subiectelor, vor primi nota unu la lucrarea respectivă. De altfel, şi tentativa de fraudă se pedepseşte în acelaşi mod.
De asemenea, în situaţia în care frauda este dovedită după evaluarea lucrării, nota obţinută prin fraudă se anulează şi se înlocuieşte cu nota unu.

Leave a Comment