Un singur furnizor asigură merele în şcolile şi grădiniţele Sălajului

Toţi cei 21.000 de elevi sălăjeni beneficiari ai programului „Fructe în şcoli” vor primi merele zilnice de la societatea arădeană Zad Tiara. Firma a fost declarată câştigătoarea celei de-a doua licitaţii organizate de către Consiliul Judeţean Sălaj după ce contractul cu SC Pomicola SRL Zalău a fost reziliat ca urmare a problemelor existente la depozitul din Hereclean al acesteia din urmă.
Potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentanţii administraţiei judeţene, noul contract a fost semnat miercuri, 12 martie, şi va intra în vigoare în 25 martie 2014. Documentul semnat de către cele două părţi prevede ca Zad Tiara să asigure mere proaspete timp de 35 de zile din acest an şcolar, pentru 13.633 de elevi din Zalău, Hereclean, Crişeni, Coşeiu, Mirşid, Sărmăşag, Bocşa, Şamşud, Bobota, Chieşd, Carastelec, Măierişte, Sînmihaiu Almaşului, Treznea, Buciumi, Românaşi, Agrij, Hida, Dragu, Zimbor, Cuzăplac, Almaşu, Fildu de Jos, Cehu Silvaniei, Sălăţig, Benesat, Dobrin, Jibou, Someş Odorhei, Năpradea, Surduc, Creaca, Bălan, Cristolţ şi Gîrbou. Valoarea contractului este de aproape 120.000 de lei plus TVA.
Reamintim că în 22 ianuarie, CJ Sălaj a reziliat contractul încheiat cu SC Pomicola SRL Zalău, societatea fiind cea care a solicitat întreruperea relaţiilor contractuale din cauza problemelor existente la depozitul pe care îl deţine în Hereclean. Firma asigura fructe proaspete în cinci din cele opt zone în care a fost împărţit judeţul. Distribuţia merelor în unităţile de învăţământ în cauză a fost reluată o săptămână mai târziu, în urma negocierii directe dintre autorităţile judeţene şi firmele de profil. Până la finalizarea licitaţiei publice, activitatea de furnizare a merelor în respectivele şcoli a fost preluată de către SC Zad Tiara Arad, care asigura fructele în trei din zonele Sălajului. Societatea a câştigat, mai apoi, licitaţia, în defavoarea SC Media Pop Art SRL Turda, devenind unic furnizor de mere în judeţ. Agentul economic arădean a câştigat şi anul trecut licitaţia organizată în acest sens de către CJ Sălaj.
Programul „Fructe în şcoli” prevede furnizarea de mere cu greutate minimă de 100 de grame/bucată, pentru 85 de zile de şcolarizare, fiecărui elev de gimnaziu şi de grădiniţă din judeţ. Fructele trebuie livrate săptămânal în unitatea şcolară şi distribuite zilnic copiilor. Merele trebuie să fie întregi, sănătoase, spălate, curate, fără materii străine vizibile, fără urme de atacuri de boli şi dăunători, fără umiditate externă în exces, fără miros sau gust străin, să reziste la transport şi manipulare.
Programul „Mere în şcoli” se află în cel de-al treilea an de derulare şi vizează 20.897 de beneficiari.

Leave a Comment