Un alt fel de 9 Mai

Un alt fel de 9 Mai

Peste 120 de elevi şi preşcolari din Zalău şi Ortelec au marcat ieri Ziua Europei la Biblioteca Judeţeană Sălaj unde şi-au prezentat creaţiile artistice, individuale şi de grup. Sala de lectură a instituţiei a găzduit o inedită expoziţie de pictură, desene şi colaje cu tema Călători spre Europa. Acestea au fost realizate, în perioada 3-9 mai, în atelierul de creaţie din biblioteca Ludotecă, de către voluntari de la Liceul Sportiv Avram Iancu, Şcoala Gimnazială Gheorghe Lazăr, Şcoala Generală Porolissum, şi grădiniţele Voinicel şi nr.13 din Ortelec. Cei mici au fost îndrumaţi de bibliotecari şi cadrele lor didactice, precum şi de membri Trupei de Teatru Eos.

Demersul Micilor europeni, a fost strâns legat de conţinutul cărţilor din bibliotecă ce fac referire la ţările Uniunii Europene. Temele desenelor alese pentru concursul Călători prin Europa au avut ca inspiraţie filmele vizionate şi itinerariile imaginare descoperite din lectură. Cele mai frunoase lucrări ale copiilor vor fi premiate şi prezentate joi la Conferinţa anuală a Asociaţiei Naţionale a Bibliotecilor Publice din România, care se va desfăşura la Baia Mare. Dacă anul trecut la Târgul Promolib am prezentat afişe şi semne de carte, acum vom expune desenele şi picturile copiilor şi voluntarilor noştri, ne-a dezvăluit Florica Pop, directorul BJ. Cu acest prilej, reprezentantul bibliotecarilor sălăjeni va prezenta Ghidul de bune practici pentru bibliotecile publice şi Bibliovoluntari ai BJS.

Leave a Comment