Ultimul „hop” la bacalaureat

Cei aproximativ 2.500 de candidaţi sălăjeni din această sesiune de bacalaureat sunt aşteptaţi, vineri, 6 iulie, la ultima probă de examen. Este vorba de proba la alegere din aria curriculară a profilului. Candidaţii au putut opta dintre mai multe discipline, în funcţie de nivelul de pregătire.
Până la această dată, aproximativ 150 de candidaţi dintre cei înscrişi au „căzut” deja bacalaureatul, pentru că nu s-au prezentat la cel puţin una dintre probele de examen. De altfel, dintre candidaţi, patru au fost eliminaţi din examen după ce au fost prinşi fraudând bacalaureatul. Aceştia au fost surprinşi de către profesorii evaluatori şi supraveghetori, căutând răspunsurile la subiectele de examen prin fiţuici sau prin intermediul telefonului mobil. Unul dintre cei patru eliminaţi a avut ghinionul ca telefonul mobil aflat asupra sa să sune în timpul susţinerii probei.
Primele rezultate ale sesiunii de vară a examenului de bacalaureat vor fi afişate, duminică, 8 iulie, în centrele de examen din judeţ şi pe pagina de internet edu.ro. Cei nemulţumiţi de rezultate pot depune contestaţii luni, 9 iulie, între orele 8 şi 12. Rezolvarea acestora se va face între 10 şi 12 iulie, iar în data de 13 iulie vor fi afişate rezultatele finale.
Acesta este primul an în care toate sălile din centrele de examinare au fost dotate cu camere de supraveghere video. Acest lucru ar putea duce, însă, la scăderea promovabilităţii, dovadă fiind „experienţa” din sesiunea de toamnă a anului trecut, când au fost amplasate camere web în doar câteva centre din judeţ. În aceste centre supravegheate video, promovabilitatea a fost mult mai scăzută decât în cele supravegheate doar de „ochii” profesorilor.
Chiar şi aşa, procentul de promovabilitate la nivel de judeţ a scăzut treptat în ultimii ani. Astfel, dacă Anul trecut au obţinut media de trecere doar 58 la sută dintre cei aproximativ 2.500 de candidaţi examinaţi, în anul 2010 au fost declaraţi admişi 79 la sută dintre aproximativ 2.600 de candidaţi evaluaţi.

Mihaela Oprea

Leave a Comment