Târg inedit de resurse la şcoala din Bocşa

Elevii Şcolii Gimnaziale “Simion Bărnuţiu” din Bocşa au organizat un târg inedit de resurse: timp de o zi, au vândut prăjituri pregătite de ei, primind în loc de bani hârtie, PET-uri, doze şi sticle. Activitatea ecologică a fost înscrisă în competiţia naţională EcOprovocarea. Potrivit Adrianei Bârsan, coordonator Comunicare în echipa de proiect, “la târg a participat un număr impresionant de elevi, voluntari, dar şi ecOambasadori de la Şcoala Hereclean”. “Târgul de resurse <> şi-a propus conştientizarea elevilor cu privire la impactul pe care îl are colectarea selectivă a deşeurilor reciclabile, stimularea interesului pentru astfel de activităţi privind reciclarea, dar şi dezvoltarea personalităţii lor în ceea ce priveşte puterea de convingere. EcOambasadorii şcolii s-au arătat foarte mulţumiţi de rezultatele târgului şi intenţionează să organizeze şi alte asemenea activităţi de colectare a deşeurilor”, a declarat Adriana Bârsan.
Elevii-voluntari au pregătit prăjiturile ajutaţi de părinţi, acţiunea având asigurată, astfel, şi componenta de diseminare a informaţiilor în cadrul comunităţii.
Potrivit sursei citate, Şcoala Gimnazială “Simion Bărnuţiu” din Bocşa a decis să contribuie la activităţi ecologice şi la campanii de reciclare în vederea reducerii consumului de resurse, Târgul de resurse fiind o componenată a proiectelor de protecţia mediului desfăşurate de unitatea de învăţământ respectivă. “Ne propunem astfel să atragem atenţia asupra faptului că putem să ne distrăm în timp ce colectăm selectiv. Putem să savurăm câte o prajiturică pe care ştim că am <> cu materiale reciclabile, ajutând în primul rând mediul înconjurător”, a declarat Adriana Bârsan.
EcOprovocarea este o competiţie naţională pe teme de mediu, organizată de Asociaţia ViitorPlus şi având ca sponsor principal compania TenarisSilcotub. La concurs participă patru echipe – două din Sălaj şi două din Călăraşi, acestea fiind judeţele în care multinaţionala are deschise fabrici. Echipa din care face parte Şcoala „Simion Bărnuţiu” Bocşa include Şcoala Hereclean şi Colegiul Tehnic T „Alesandru Papiu Ilarian” Zalau.
Competiţia a demarat în 15 octombrie 2012 şi se va încheia în 15 mai anul curent. 2013. Toate activităţile care se desfăşoară în cadrul acestui concurs au ca tema mediul înconjurător şi protejarea lui, fiind pe bază de voluntariat. Elevii sunt cu atât mai motivaţi să câştige cu cât premiile pe care le pot obţine sunt substanţiale, locul I fiind recompensat, spre exemplu, cu 4.000 de lei.
 

One Thought to “Târg inedit de resurse la şcoala din Bocşa”

  1. Anonim

    ADRIANA BARSAN este o profesoara cu care Scoala Bocsa se mandreste. Este implicata trup si suflet in activitatile organizate de scoala. Excursiile facute de elevi tot meritul ei este. Sanatate ADRIANA sa o tii tot asa.

Leave a Comment