Seminar „Top Formalis” la Mănăstirea Bic

Asociația pentru Educație și Formare „TopFormalis” din Oradea a organizat sâmbătă, 20 mai, la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Bic, seminarul cu tema „Sistemul de învățământ modern. E-learning și evaluare”.

Activitatea s-a adresat elevilor, studenților, părinților și profesorilor interesați de însușirea unor strategii moderne de dezvoltare personală și profesională bazate pe învățarea eficientă susținută de noua tehnologie. Seminarul a făcut parte din Proiectul „Clubul Prietenilor TopFormalis”, ediția a VII-a. La activitate au participat aproximativ 15 persoane din județele Bihor și Sălaj. În cadrul seminarului au fost analizate o parte dintre cele mai importante etape în realizarea unei învățări eficiente potrivit teoriilor lui Edgar Dale (fapt ce presupune implicarea auzului, văzului, a celor două funcții combinate, respectiv a acestora plus participarea conștientă și activă a persoanei în desfășurarea activității de învățare). De asemenea, au fost prezentate diverse mijloace didactice moderne (dispozitive electronice, instrumente IT etc.) care pot facilita procesul învățării academice performante. La finalul întâlnirii, toți cei prezenți și-au manifestat entuziasmul privitor la relevanța teoretică și practică a cunoștințelor noi dobândite și s-au declarat motivați în a le utiliza în activitatea didactică curentă, în beneficiul elevilor lor.

foto www.crisana.ro

M. S.

One Thought to “Seminar „Top Formalis” la Mănăstirea Bic”

  1. […] Asociația pentru Educație și Formare „TopFormalis” din Oradea a organizat sâmbătă, 20 mai, la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Bic, seminarul cu tema „Sistemul de învățământ modern. E-learning și evaluare”. Activitatea s-a adresat elevilor, studenților, părinților și profesorilor interesați de însușirea unor strategii moderne de dezvoltare personală și profesională bazate pe învățarea eficientă susținută de noua tehnologie. Seminarul a făcut parte din Proiectul „Clubul Prietenilor TopFormalis”, ediția a VII-a. La activitate au participat aproximativ 15 persoane din județele Bihor și Sălaj. În cadrul seminarului au fost analizate o parte dintre cele… Citeste mai mult […]

Leave a Comment