Secretarul de stat, Stelian Fedorca: „Clasa pregătitoare rămâne la învăţământul primar”

Clasa pregătitoare va continua să facă parte din învăţământul obligatoriu şi va rămâne la învăţământul primar, a declarat secretarul de stat în învăţământul preuniversitar din Ministerul Economiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Stelian Fedorca, aflat într-o vizită de lucru, la finele săptămânii trecute, în Sălaj.
Reprezentantul ministerial susţine că doar locaţia unde va funcţiona această clasă va fi aleasă în funcţie de spaţiile existente la nivelul unităţilor de învăţământ. „Decizia rămâne la administraţia locală, împreună cu inspectoratul şcolar judeţean. Se va lua fiecare situaţia în parte şi se va decide unde învaţă elevii: fie în incinta şcolilor, fie în grădiniţe, totul depinde de condiţiile pe care le oferă pentru acel spaţiu”, a declarat Stelian Fedorca.
Secretarul de stat a precizat că „dacă într-o şcoală, din cauza clasei pregătitoare se învaţă în două schimburi şi există sală liberă într-o grădiniţă, atunci acei elevi pot face clasa pregătitoare şi în incinta respectivei grădiniţe”.
Ca structură, clasa pregătitoare va rămâne tot la învăţământul obligatoriu. „Clasa pregătitoare va rămâne în cadrul învăţământului primar. Adică profesorul pentru învăţământul primar ia elevul începând din clasa pregătitoare şi îl duce până la finele clasei a IV-a”, a afirmat Fedorca.
Secretarul de stat Stelian Fedorca a venit în Sălaj pentru a discuta ultimele reglementări din învăţământ cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean. Printre subiectele abordate se numără reînfiinţarea şcolilor profesionale în campusurile şcolare nefinalizate şi achiziţionarea microbuzelor şcolare în leasing pentru asigurarea necesarului la nivel naţional.
Acesta este primul an şcolar în care a fost introdusă clasa pregătitoare, care a înlocuit grupa pregătitoare de la grădiniţă. Aproximativ 1.200 de elevi sălăjeni sunt înscrişi în aceste clasă pregătitoare, care, în judeţul nostru, funcţionează la nivelul şcolilor.

Leave a Comment