Se reîntorc elevii din străinătate

Peste 40 de elevi au solicitat, până în prezent, echivalarea studiilor efectuate în străinătate. Cei mai mulţi sunt din învăţământul gimnazial, din ţări precum Italia sau Spania. Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Judeţean Şcolar Sălaj, până în prezent, au fost înregistrate 44 de solicitări pentru echivalarea studiilor efectuate în străinătate şi înscrierea într-o unitate de învăţământ din judeţ. Astfel, 11 elevi au fost cuprinşi în învăţământul primar, 24 au fost înscrişi în învăţământul gimnazial, iar nouă au fost cuprinşi în învăţământul liceal.

În ceea ce îi priveşte pe cei 44 de elevi care s-au întors la studiu în ţară, respectiv în Sălaj, până în prezent, cei mai mulţi, 19 la număr, au învăţat înainte în Italia, în timp ce alţi 18 s-au întors din Spania. Pe listă se mai află ţări ca Germania, Austria, Norvegia sau Ungaria.
Echivalarea se face pe baza actelor de studii, respectiv un act care să demonstreze finalizarea unei clase şi fişa matricolă. Pe baza lor se face un dosar, care e analizat de o comisie de specialitate de la Bucureşti. Dacă toate actele sunt conforme, în cazul elevilor care se întorc, aceştia îşi continuă studiile de la nivelul la care erau în străinătate. Lucrurile stau puţin altfel în situaţiile în care elevii pleacă în străinătate, existând cazuri, când echivalarea studiilor se face cu cel puţin o clasă mai sus.

One Thought to “Se reîntorc elevii din străinătate”

  1. Anonim

    bravo dragi elevi. bun venit acasa!

Leave a Comment