Școlile vor fi cel mai probabil închise în zilele de vineri, luni și marți – înainte și după alegeri

Școlile se vor închide, cel mai probabil, înainte și după alegerile locale, pentru câteva zile, o decizie oficială fiind așteptată în cursul zilei de miercuri. Premierul Ludovic Orban a spus într-o declarație televizată, zilele trecute, că școlile care vor găzdui secții de votare vor fi închise o zi sau două, însă cursurile nu vor fi suspendate, acestea urmând a fi ținute online. “Școala se va desfăşura online, o zi sau două, înainte de vot şi după vot, pentru a permite dezinfectarea sălilor de clasă care vor fi transformate în spații pentru secţiile de votare. Cursurile nu se vor suspenda, ci se vor ţine orele online, astfel încât să se asigure dezinfecţia şi pregătirea claselor pentru primirea elevilor”, a afirmat premierul. Șeful Executivului a mai spus că va fi nevoie de cel puțin o zi pentru ca școlile să fie dezinfectate, după alegerile locale. „Cu siguranţă va exista o decizie unitară. Am avut deja o discuţie, dar până nu luăm decizia şi cu consultarea tuturor factorilor, Autoritatea Electorală Permanentă, INSP, Ministerul Sănătăţii, nu vreau să vă dau un răspuns, dar cu siguranţă vor exista zile în care se va desfăşura activitatea şcolară online, cursurile nefiind, practic, suspendate. Avem nevoie de cel puţin o zi pentru a pregăti spațiile secţiilor de votare, în condiţiile în care ştiţi că multe dintre aceste locuri sunt în şcoli”. Inspectoratul Școlar Județean Sălaj a comunicat, marți, la solicitarea Magazin Sălăjean, că deocamdată nu există un act oficial prin care să se dispună închiderea școlilor în zilele joi, vineri și luni, înainte și după alegerile locale de duminică, 27 septembrie. Vom reveni cu informații noi după ce autoritățile vor comunica o decizie finală în această privință. Mai multe surse au spus pentru Magazin Sălăjean, că în țară, elevii nu vor merge la școală în zilele de vineri 25, luni 28 și marți 29 septembrie, în timp ce în Capitală școlile ar putea fi închise și joi.

2 Thoughts to “Școlile vor fi cel mai probabil închise în zilele de vineri, luni și marți – înainte și după alegeri”

  1. Transilvan

    Trebuie sa puneti tricoloruri mult mai mari, se vede inca fatada uzata!

  2. Anonim

    oricum la profesori si politicieni, li se falfaie de scoala !!
    le pasa doar de ei si pe ultimul loc este educatia copiilor !!
    profesorii vor doar salarii si salarii, plus conditii de munca pentru ei, iar de elevi li se faslfaie !!
    tot sistemul de invatamant se invarte in jurul profesorilor, a drepturilor profesorilor si in schimb, ei nu au nici o obligatie, nu pot fi trasi la raspundere, sunt mai de neatins ca si parlamentarii !!
    profesorii beneficiaza de IMUNITATE in fata lagii si de favoruri speciale fata de alte categorii sociale !!

Leave a Comment