Şcolile Sălajului râvnesc la microbuze şcolare

Doar unităţile de învăţământ din comunele sălăjene au şanse să primească autovehicul pentru transportul elevilor navetişti. Pentru a face faţă solicitărilor, trei şcoli au cerut autocare.

Elevii din mai multe localităţi ale judeţului, care parcurg, zilnic, kilometri întregi pe jos ori fac naveta în condiţii grele, ar putea beneficia de microbuze şcolare începând din anul şcolar viitor. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj speră ca în luna iunie a acestui an, unităţilor de învăţământ din judeţ să le fie alocate microbuzele şcolare solicitate încă din 2013. „Este vorba despre microbuze marca Opel, cu 16+1 locuri, însă deocamdată nu ştim câte vor ajunge în Sălaj. Cert este că autovehiculele destinate transportului elevilor vor fi acordate doar unităţilor de învăţământ din mediul rural. Solicitările formulate în acest sens de către şcolile din oraşe nu au fost declarate eligibile”, a anunţat, miercuri, Gheorghe Bancea, şeful ISJ Sălaj, în cadrul şedinţei cu directorii unităţilor de învăţământ.
Astfel, au fost eliminate din lista potenţialilor beneficiari de microbuze şcolare Liceul de Artă „Ioan Sima” Zalău, Şcoala Gimnazială „Bathory Istvan” Şimleu Silvaniei şi Centrul Social pentru Educaţie Incluzivă Şimleu Silvaniei. Acesta din urmă a solicitat o maşină cu platformă specială, pentru transportul copiilor cu dizabilităţi. Printre şcolile rămase în cărţi se numără cele din Crişeni, Treznea, Sîg, Hereclean, Sărmăşag, Surduc, Jebuc, Crasna, Hereclan şi Plopiş, care a optat pentru un autovehicul cu trancţiune integrală, dat fiind traseul dificil ce trebuie parcurs pentru copiii din Făgetu.
Ministerul Dezvoltării Regionale a achiziţionat, recent, 600 de microbuze şcolare marca Opel, în valoare de 72,3 milioane de lei, din vânzarea certificatelor verzi. Autovehiculele vor fi repartizate în judeţe printr-un ordin comun semnat de Ministerul Dezvoltării şi Ministerul Educaţiei, începând din luna iunie. Potrivit oficialilor, necesarul estimat de microbuze pentru a acoperi toate solicitările din teritoriu este de aproximativ 1.000.
Inspectorul şcolar general şi-a exprimat speranţa ca în urma celei de-a doua licitaţii pentru achiziţia a 400 de autovehicule pentru transportul elevilor navetişti, Sălajului să-i mai fie aprobate câteva microbuze sau chiar autocare. „Trei unităţi de învăţământ din judeţ au solicitat să fie dotate cu autocare, dat fiind numărul mare de elevi ce trebuie transportaţi la şi de la cursuri. În această situaţie se regăsesc Liceul Tehnologic „Cserey-Goga” Crasna, Şcoala Gimnazială nr. 1 Hereclean şi Liceul Tehnologic nr. 1 Sărmăşag”, a explicat Bancea. Potrivit spuselor sale, cele trei se regăsesc şi în lista solicitanţilor de microbuze- „În cazul în care le vor fi acordate microbuze, nu ştiu în ce măsură au şanse să primească şi autocare, după finalizarea etapei a doua a licitaţiei”, a mai spus sursa citată.

Leave a Comment