Aproximativ 2.700 de copii de gradinita vor merge la scoala, din aceasta toamna, in clasele pregatitoare ce vor functiona la nivelul unitatilor de invatamant salajene. Trei criterii stau la baza inscrierii copiiilor care trebuie sa inceapa invatamantul primar: varsta copilului, frecventarea gradinitei si decizia parintilor.
Conducerea Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Salaj a prezentat in cursul zilei de ieri, intr-o conferinta de presa, toate detaliile privind inscrierea copiilor in clasa pregatitoare, respectiv clasa I. Incepand de la perioada de inscriere, la invatatorul care va preda la clasa pregatitoare, la varsta copiilor ce vor fi inscrisi in invatamantul preuniversitar etc., toate acestea se regasesc intr-o brosura ce va fi inaintata, astazi, directorilor de gradinite, ulterior parintilor interesati.
Inspectorul general scolar al ISJ Salaj, Ioan Abrudan, a declarat ca metodologiile privind inscrierea copiilor in clasa pregatitoare si clasa I au fost finalizate si publicate, luni, in Monitorul Oficial. Pentru prima data, clasa pregatitoare a devenit obligatorie incepand cu anul scolar 2012-2013. Astfel, pentru ca toate informatiile sa ajunga in cel mai scurt timp la parinti, ministerul a emis o brosura care sa raspunda tuturor nelamuririlor privind inscrierea copiilor in invatamantul primar. Aceasta brosura va fi multiplicata si distribuita tuturor directorilor de gradinite din judet intr-o sedinta ce va avea loc miercuri (astazi n.r.), a declarat inspectorul scolar.
Potrivit sursei citate, pentru inscrierea tuturor copiilor in clasele pregatitoare, la nivelul judetului au fost incluse aproximativ 2.700 de locuri in planul de scolarizare pentru anul scolar 2012-2013. Vorbim de 120 de clase pregatitoare, dintre care 24 la nivelul municipiului Zalau, care vor functiona, exclusiv, la nivelul scolilor. Nu avem nicio exceptie in judet care sa ne oblige la infiintarea claselor pregatitoare in gradinite, a afirmat Abrudan.
Telefon gratuit pentru detalii suplimentare
Parintii care trebuie sa-si inscrie copiii la scoala au la dispozitie, alaturi de brosura informativa, si un numar de telefon gratuit pentru detalii suplimentare. Inspectorul scolar general Abrudan a declarat ca acest telefon va functiona incepand de astazi. Informatii suplimentare referitoare la inscrierea copiilor in clasa pregatitoare pot fi obtinute prin apelarea, in mod gratuit, a numarului de telefon 0 800 816 260. Linia va fi deschisa de luni pana vineri, intre orele 9-17, a mentionat Abrudan.
La capatul firului vor raspunde trei specialisti desemnati pentru lamuriri, respectiv Melania Gardan – directorul Centrului de Resurse si Asistenta Educationala Salaj, Adina Mesaros – coordonatorul Centrului Judetean de Asistenta Psihopedagogica Salaj, si Claudia Boha – inspector de specialitate religie in cadrul ISJ Salaj.
Inscrierile, in functie de optiunea parintilor
Potrivit metodologiei privind inscrierile in invatamantul primar, parintii copiilor care implinesc varsta de 6 ani pana la data de 31 august, inclusiv, vor putea opta fie pentru clasa pregatitoare, fie pentru clasa I. Astfel, vor putea fi inscrisi in clasa I copiii care sunt anul acesta in grupa mare sau grupa pregatitoare. De asemenea, vor merge in aceste clase copiii care, desi nu frecventeaza anul acesta grupa mare sau pregatitoare, doar daca evaluarea realizata de experti privind dezvoltarea copilului atesta pregatirea acestuia pentru parcurgerea cu succes a acestui an scolar.
Copiii care vor implini varsta de 6 ani dupa inceperea anului scolar urmator, respectiv intre 1 septembrie si 31 decembrie 2012, pot fi inscrisi in clasa pregatitoare daca parintele sau tutorele legal instituit solicita in scris acest lucru si daca evaluarea expertilor atesta ca elevul este pregatit pentru pargurgerea cu succes a clasei pregatitoare. Pe de alta parte, parintele are dreptul sa mai ofere odraslei sale un an la gradinita, in grupa mare. Acelasi lucru se va intampla si daca evaluarea expertilor este contrara inscrierii copilului in clasa pregatitoare.
O singura optiune de inscriere
Perioada de depunere a dosarelor in vederea inscrierilor in clasa pregatitoare incepe din luna martie. Toate documentele se vor depune la scoala la care parintii solicita inscrierea. Parintii trebuie sa stie ca este inutila depunerea mai multor dosare de inscriere, la diferite scoli, pentru ca procesarea este informatizata si aplicatia informatica nu permite inscrieri multiple, a declarat Ioan Abrudan.
Inscrierea in invatamantul primar se va face in etape succesive. Astfel, in perioada 5-16 martie vor fi inscrisi copiii care solicita inscrierea la scoala de circumscriptie. A doua etapa de inscrieri este programata intre 20 si 27 martie, pentru parintii care solicita inscrierea copiilor la o alta scoala decat cea de circumscriptie, pe locurile ramase libere in urma primei etape. Copiii care au solicitat inscrierea la alta scoala decat cea la care au fost arondati, dar nu au fost inscrisi la scoala dorita din lipsa de locuri, vor putea incerca, in perioada 23-25 aprilie, inscrierea copiilor la scoala de circumscriptie. Ultima etapa pentru inscrierea copiilor la scoala este 2-9 mai, cand este asigurata inscrierea copiilor care nu au participat la etapele anterioare sau nu au fost inmatriculati, din diferite motive.
Rezultatele inscrierilor vor fi afisate la unitatea scolara unde s-au depus dosarele de inscriere.
Cu toate acestea, parintii ai caror copii nu au implinita varsta de 6 ani pana la inceperea noului an de scoala si care vor sa-i inscrie in clasa pregatitoare vor trebui sa ia masuri din timp. Mai exact, vor trebui sa solicite anterior inscrierilor evaluarea copiilor, ce va avea loc in perioada 20-29 februarie. Evaluarea copiilor se va face sub coordonarea Centrului Judetean de Resurse si Asistenta Educationala, la sediul institutiei.
O clasa de tranzitie intre gradinita si scoala
La clasa pregatitoare, in care prezenta este obligatorie, copiii vor invata jucandu-se si nu vor fi note sau calificative. Cadrul didactic va putea utiliza doar modalitati de incurajare si de recompensare specifice varstei. Sala de clasa din scoala va fi adaptata varstei copiilor, astfel incat sa permita invatarea prin joc si pregatirea pentru clasa I, utilizand resurse de invatare adecvate. Trebuie inteles faptul ca aceasta clasa pregatitoare este o etapa de familiarizare a elevilor in ceea ce inseamna educatia scolara. Copiii isi vor dezvolta capacitatea de a comunica, vor stabili primele contacte cu lumea cifrelor si literelor, vor invata sa interactioneze cu ceilati copii etc. Pentru aceasta, copiii vor beneficia de programe scolare realizate de cei mai buni specialisti si de resurse de invatare variate si adecvate varstei, a spus inspectorul Abrudan.
Cadrele didactice care vor preda la clasa pregatitoare vor fi formate incepand cu luna mai. Potrivit sursei mentionate anterior, cadrele didactice de la clasa pregatitoare vor putea fi atat educatorii, cat si invatatorii, tinand cont ca majoritatea acestora au dubla specializare de predare.
Telefon pentru sesizarea coruptiei la inscrieri
Ioan Abrudan a tinut sa precizeze ca este strict interzisa admiterea elevilor in clasa pregatitoare in baza unor testari sau examene. De asemenea, trebuie retinut faptul ca parintele nu este obligat sa plateasca nimic in momentul inscrierii copilului la scoala in invatamantul de stat. Solicitarea unor sume de bani sau a oricarui alt avantaj material este un abuz si se poate reclama la telverde 0 800 801 100, a afirmat inspectorul scolar.
Evaluarea copiilor se va face doar la sfarsitul anului scolar sub forma unui raport scris intocmit de invatator. Aceasta testare are rolul de a stabili gradul dezvoltarii fizice si psiho-intelectuale, nivelul utilizarii limbajului si disponibilitatilor de comunicare ale copilului.