Școlile nu se mai deschid până la toamnă

Președintele Klaus Iohannis a avut luni o nouă ședință privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19, la Palatul Cotroceni. La ședință au participat prim-ministrul României, Ludovic Orban, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie și șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat. La finalul ședinței, președintele a precizat că s-a luat decizia ca școlile și grădinițele să nu fie deschise până în toamnă. Elevii vor învăța online, iar anul școlar va fi finalizat pe baza notelor obținute până acum. De asemenea, examenele finale vor fi susținute de elevi, respectându-se normele de distanțare socială. Astfel, grădinițele, școlile și universitățile nu se vor mai redeschide în acest an școlar, cu excepția cazurilor elevilor din clase terminale.

„În urma discuției în care am evaluat câteva teme foarte importante, doresc să prezint concluziile la care am ajuns împreună, dar și deciziile, fiindcă sunt teme care privesc pe mulți români. Prima temă – școlile. Am evaluat cum putem să continuăm având în vedere că în 12 iunie anul școlar, în mod normal, se termină. Trebuie să fim conștienți că epidemia nu s-a terminat. Faptul că elevii se duc la școală ar implica două riscuri mari – riscul major ca elevii să ducă boala la școală și riscul de a duce boala de la școală acasă. Am constatat că există deja o serie de țări care nu în care nu se redeschid școlile, iar în altele, situația este în evaluare. S-a decis astăzi ca pentru majoritatea elevilor în acest an școlar grădinițele, școlile și universitățile nu se vor mai redeschide. Elevii din clasele a VIII-a și a XII-a vor putea reveni la școala după 2 iunie pentru a se pregăti pentru examenele naționale. În această situație normele de distanțare pot fi respectate. Vor fi maximum 10 elevi într-o sală”, a anunțat președintele României. Astfel, anul școlar se va termina în 12 iunie, iar până atunci vor continua formele de învățământ la distanță.

2 Thoughts to “Școlile nu se mai deschid până la toamnă”

  1. Anonim

    Comportarea dlui Werner , presedintele unor romani („romanii mei”-1/3 din electorat) , din ultima vreme (mai ales din Saptamana Patimilor ?!) devine din ce in ce mai penibila (greu de suportat , apasatoare , jenanta -cf. Dex ) ?!! De mai multa vreme a devenit Dadacitorul (omul care dadaceste=sfatuieste intens pana la plictiseala -cf Dex) Natiunii , nelasand sa treaca nici o zi (cu exceptia zilei de19.04 Duminica Invierii Domnului Isus Cristos ?!) -fara sa dadaceasca , ba chiar si sa scrofaleasca pe romani , cu aceleasi elucubratii/trancaneli ?!! Cui si la ce foloseste ?? Romanii normali la cap , cei care nu l-au votat pe dl Werner (2/3 din electorat) sunt satui pana peste cap de limabrita dlui Werner , ei pricepand ca de cele mai multe ori e bine sa faci invers decat spune ??!Cat priveste „normalii „dlui Werner ei isi trag seva din putul gandirii profunde a „presedintelui lor”, dar tot degeaba, ca nu pricep nimic nici ei, din doua motive ; nu-i ce pricepe si nici cine sa priceapa !

  2. Anonim

    mai psihopatule de la 17:42! Tu alta placa nu mai ai ?ciumete rosu .La cei 6,5 milioane de romani ce l-au votat pe Iohannis mai adauga vreo 4 milioane din dispora(care nu au votat) care cu siguranta nu vor vota in veci PSD-ul tau si vezi cat% face din 18 milioane cu drept de vot?Daca mai sunt atatia.Ce sa zic „om normal la cap” pupincurist de dosuri penale psdracniste .Psd-ul tau a iesit cu 18% in 2016 fiindca romanasii nu au catadicsit sa iasa la vot.Dar trendul este ascendent privind prezenta la vot si va v-om da-o in flit la psd la toate alegerile ce vor urma.

Leave a Comment