Școlile rămân închise până după Paște

În contextul răspândirii noului Covid-19 în România, orele de curs orele vor fi suspendate până când nu va mai exista niciun pericol pentru copii. Măsura a fost anunțată la începutul acestei săptămâni de Ministrul Educației, Monica Anisie în cadrul unei videoconferințe. Aceasta a declarat că școlile vor rămâne închise și în perioada în care este decretată stare de urgență. ”Deocamdată nu avem niciun termen pentru perioada de închidere a școlilor, dar în perioada de stare de urgență școlile o să fie închise. În perioada asta este clar că o să avem școlile închise. Până după Paște școlile sunt închise”, a declarat Monica Anisie. În această perioadă, pentru a veni în sprijinul elevilor, cursurile online reprezintă o soluție de predare și continuarea cursurilor. Cursurile suport online reprezintă o astfel de soluție iar profesorii sunt încurajați să utilizeze suita de aplicații pusă la dispoziție cu licență gratuită de Google și Micorsoft prin intermediul partenerului oficial EduAx, dar și platforma educațională scoalapenet.ro. În acest demers cadrele didactice vor fi sprijinite de colegii din casele corpului didactic și experții e-learning din cadrul proiectului CRED. ”Pentru că suntem conștienți că nu în fiecare casă se găsește un computer sau o tabletă am decis ca Ministerul Educației și Cercetării să încheie și un parteneriat cu TVR. Acest parteneriat este modalitatea prin care colegii mei, cadrele didactice, pot ajunge la cât mai mulți elevi. Pentru început am ales ca cei care cărora ne adresăm prin Teleșcoală să fie elevii care să continuă pregătirea pentru examenele naționale și anume elevii de clasa a VIII-a și clasa a XII-a”, a precizat Ministrul Educației. Potrivit măsurilor anunțate oficial în cursul săptămânii trecute, școlile sunt închise și în această săptămână, până pe 22 martie. Însă perioada s-ar putea prelungi până după Paște, în contextul decretării stării de urgență.

Alte articole

2 Thoughts to “Școlile rămân închise până după Paște”

  1. Anonim

    Scolile sunt inchise in schimb, bisericile, adevarate focare de infectie, cu batrani care tusesc, plini de microbi, alea sunt deschise !

  2. vai de voi

    Senatoreasa, Pop Maria, inspector scolar general la Salaj a plecat in concediu de odihna de cum s-a dat starea de urgenta!?! A ramas Dari Toma, adjunctul, sa faca cam ce-ar trebui cu privire la situatiile de invatare ale elevilor in aceasta perioada critica. Asa-i cand nu este nici constiinta civica, nici competenta manageriala, nici probitate profesionala, nici patrotism. Asta-i Pop Maria, sotia senatorului Pop Gheorghe in toata splendoarea ei!

Leave a Comment