Șase elevi de la Colegiul Național ”Silvania” Zalău – șefi de promoție

Curtea Colegiului Național ”Silvania” Zalău a găzduit la finalul săptămânii trecute un moment festiv: premierea șefilor de promoție ai anului școlar care tocmai s-a încheiat 2019-2020. Este vorba despre șase elevi din ani terminali, care pe parcursul celor patru ani de liceu, respectiv gimnaziu, au reușit să obțină rezultate deosebite. Cei șase elevi sunt: Boda Victoria – clasa a XII-a B, secția maghiară, media 9,93; Iulia Maria Tuduce – clasa a XII-a C, media 10; Ana Eliza Bulgărean – clasa a VIII-a, media 10; Roxana Adriana Flore – clasa a VIII-a, media 10; Anne Ilieșu – clasa a VIII-a, media 10 și Sergiu Florian Tuduce – clasa a VIII-a media 10.

Evenimentul, oragnizat într-un cadru foarte restrâns la inițiativa conducerii unității de învățământ a fost, după cum a explicat profesorul de informatică Florin Morar, actualul director al colegiului, ”unul de suflet” la care au luat parte părinți, cadre didactice, conducerea unității de învățământ și, nu în ultimul rând, inspectorul școlar general, profesorul Vasile Bulgărean.

 

Alte articole

26 Thoughts to “Șase elevi de la Colegiul Național ”Silvania” Zalău – șefi de promoție”

  1. Anonim

    Familia Bulgărean nu are o limită a penibilului, pe bune. Normal că e șefă de promoție cu tăticul Director și Inspector General. Da, dacă era așa de bună o felicitam, însă, din păcate, nu este cazul aici. Știm cu toții cât de pompată a fost și o să fie. Fără cuvinte! Să vedeți cum o să intre pilele în acțiune și la capacitatea corectată în județ. Toți care au părinți influenți o să aibă medii de 10 nejustificate.

  2. Anonim

    si cu ceilalti absolventi cum ramane?

    1. Anonim

      Anul asta o sa fie multe medii de 10 la bac si la capacitate… Chiar sper sa se faca verificari dupa examene in acest sens.

    2. Murat

      Chiar de intereseaza de absolventii de mana a doua? Aia sunt niste nimeni, ce te intereseaza?

  3. Anonim

    Fetița lui tata o să-și rupă gâtul la un examen corect.

    1. Anonim

      Hopaaaa, fata lui Bulgărici de ce nu este îmbrăcată în uniforma liceului? Cu tăticul inspector general este privilegiată de acel lucru.

    2. Anonim

      Unde sunt examene corecte în România?

  4. Anonim

    Nu vreau să fiu rău, dar oare cât de penibil era să mai rămână tăticul ei director puțin și să o strige ca șefă de promoție? Ce rezultate la concursuri serioase care se respectă o avut fătuca asta? Exact, la niciunul.

  5. Anonim

    Se cacă pe ei directorii și inspectorii politici! Puteau face în toată țara festivități restrînse la clasele de absolvenți pentru copii aceștia. Cu păstrarea distanței. Doar la bacalaureat cum va fi?

    1. Anonim

      corectez: copiii

  6. Anonim

    Să vă fie rușine, politruci-inspectori și politruci-directori! În curtea bisericii se țin slujbe, dar în curtea școlii NU VĂ ESTE RUȘINE să-i lipsiți pe absolventi de festivitatea LOR, nu a voastră!

  7. cetatean

    Dar, de familia Tuduce, nu zice nimeni nimic sau nu stiti!?! Ambii copii sunt sefi de promotie! Cate „pile” a pus Ioana Tuduce, director (inca) la Centrul de Excelenta si profesoara in cadrul liceului, stiti? De exemplu, din clasa a IX-a, Olar Gabriela (fizica) si Bodea Carmen (chimie), prietenele Ioanei Tuduce, i-a pus la perete pe posibili concurenti ai fiicei viitoarei sefe de promotie.
    Corectarea lucrarilor la Evaluare Nationala si Bacalaureat 2020 se face din fericire in alte judete. Asa ca marea „aranjatoare” Tuduce Ioana nu va putea face nimic. Asa a patit si cand a terminat fiica-sa a VIII-a ca sefa de promotie, la Evaluare Nationala a luat sub 9.50, lucrarile fiind corectate la Cluj! Dumnezeu nu doarme! Nici Laura Crisan si ceilalti inspectori scolari (inca) pesedisti nu vor mai putea jongla ca pe vremea „senatoresei” Pop Maria Luci, nevasta lui Pop Ghita Vanatorul.

    1. Anonim

      Știm de toți, niște nulități intelectuale. Mulțumesc pentru clarificarea cu lucrările corectate în alte județe. Dumnezeu nu doarme! Totuși, și în Cluj se pot aranja dacă cunoști pe cine trebuie acolo. Să nu uităm de cazul UMF.

    2. Anonim

      Vai, bine că ai amintit de Găbițza, odrasla ei nu o intrat din prima la CNS și o fost transferată de la Șincai – în timpul anului (ce ciudat)! Asta după ce doamna Gabi le-o transmis părinților acelor elevi, colegi cu odrasla, că ea își mută geniul din liceul ăla de proști. O nesimțită! De Bodea nici nu comentez, toți știm ce coruptă este „duamna”.

      1. Anonim

        Nici fata actualului director nu o reușit să termine ca șefă de promoție pe merit. Precum Tuduce, o fost cu mult sub 9.50 la EN. Numa’ deșteptăciuni neîngropate umblă prin județul ăsta!

    3. Aron Pumnul

      Nu inteleg de ce credeti ca toti copiii de profesori sunt “nulitati intelectuale”. Daca va place sa cautati in arhive, va rog sa va informati despre concursurile nationale si internationale la care acesti copii au luat premii ( corectate, fireste, in alte judete).
      Inainte sa blamati, va rog sa va informati!

      1. Anonim

        Aron, nu ar avea nimeni nimic cu ei dacă nu ar cunoaște situația din clasă. Sunt elevi de excepție care sunt încolțiți de pilele lor. Dacă alte persoane nu ar avea de suferit, nu s-ar lega nimeni. Un șef de promoție nu are cum să vină nepregătit la o materie și să primească 10 pe ochi frumoși. Nu este etic și moral pentru restul colegilor său. Cunosc și alți copii de profesori, dar aceia nu sunt pompați din spate, nu sunt șefi de promoție, și au rezultate remarcabile la competiții și olimpiade școlare (la nivel internațional/ mondial). În plus, când deschid ăia gura, se vede că sunt cu câteva nivele mai sus ca aceste șefe de promoție. Nu este puțin ciudat pentru dumneavoastră cum fix fata fostului director și actualului inspector general a ajuns șefă de promoție? Nu credeți că este ciudat cum, tot în mod întâmplător, fata lui Tuduce a ajuns șefă de promoție? De ce nu putea să fie altcineva? De ce doamna Bodea i-a stricat media unui posibil șef de promoție pe ultima sută de metri? Devine ridicol deja.

  8. Anonim

    A, dacă nu erau ordaslele de profi-inspectori-directori nu făceau nici măcar simulacrul acesta de premiere domnii pesediști liberali?

  9. vasile

    Asa este. Daca nu erau in cauza acestia, Bulgarean @ Tuduce, nu se facea acest tam-tam. Sa vedem rezultatele odraslelor dupa examene! Mare noroc pe poporul salajean ca lucrarile se corecteaza in alta parte!

  10. Anonim

    Despre ce vorbim aici??? Copilul meu putea fi sef de promotie, dar trebuie sa existe profesori ca bodea care doar stiu sa isi bata joc de copii si sa le strice mediile!! Ceea ce s-a intamplat in clasa 12C e nemaivazut!! Dadea bodea cate un 10 la cei calificati la olimpiade ca sa nu strice media unei anumite eleve! De ce in clasa copilului meu bodea nu a facut asta?? Va rog sa imi explice cineva! Chiar asa mare e nesimtirea acestei profesoare? Vorbim despre egalitate de sanse??

    1. Anonim

      Concursuri internaționale? La ce concursuri internaționale/mondiale o fost ăștia? Asta deja nu mai este minciună, este o nesimțire. Nu au parcipat la niciun concurs/competiție/olimpiadă de talie mondială, acolo ajung doar elitele adevărate. Cei care chiar lucrează și chiar merită. Eventual discutăm despre niște premii la nivel județean la concursuri NO NAME. Nu am avăzut rezultate remarcabile la o olimpiadă, cometiție serioasă sau ceva. Doar vorbe în vânt!

      1. Aron Pumnul

        Vreau sa va amintiti ca, in primul rand, vorbiti despre niste copii. Daca voi considerati ca s-a facut o nedreptate, va invit sa faceti o plangere la inspectorat, nu sa va asundeti sub un anonimat in comentariile unui articol care avea scopul sa aduca in fata niste rezultate foarte frumoase pe care le-au obtinut acesti elevi. Multi dintre voi sunteti, presupun, parinti frustrati de o mica nereusita a odraslei dumneavoastra, pe care o puneti pe seama unei fete necunoscute voua si “pilelor” puse de mama ei. Iar despre profesorii din CNS care comenteaza aici, as vrea sa va spun ne faceti de ras meseria, blamand niste copii pe care, acum cateva zile, ii “pupati un fund” pentru rezultate la invatatura si olimpiade ( da, OLIMPIADE). Concursuri precum TOPFIZ, Grigore Moisil, Argument … olimpiada de matematica, limba romana, informatica, dar sa nu uitam de implicarea in activitati de voluntariat. Tot ceea ce vreau sa zic este ca acesti copii trebuie lasati sa isi traiasca adolescenta in pace, indiferent de statutul parintilor!

        1. Anonim

          Credeți că nu urmează plângeri? Vă înșelați.

  11. vasile

    Stiti ca a facut Tuduce Ioana in sala profesorala intr-o sedinta dupa Rusalii? A facut pe suparata, apoi a „izbucnit” in lacrimi „ca pe copiii ei, sefi de promotie nu poate sa-i vada lumea in aceasta calitate! Ce ghinion are ea!” Cata micime! De fapta ambitia acestei familii, asta era, sa vada lumea ca ei au copiii sefi de promotie! In loc sa-i fie rusine, jena de felul cum au ajuns sa ia numai 10. la toate materiile. Iulia Tuduce, si la chimie, si la fizica, si la engleza, si la franceza etc. Vai de noi!

  12. Anonim

    Rusine sa va fie. V ati plantat progeniturile in scaune, sa va laudati la rude si prieteni cat subt ei de „eminenti”. Chiar nu realizati penibilul? Oricum notele nu reflecta adevarul sau realitatea, darcad mai vezica, din intamplare, sefiide promotie sunt fta directorului si.a profesorului cutare, chiar te apuca greata. Dar Dumnezeu uite ca nu doarme si.le a oferit o ” festivitate” trista si pustie. Asta e. Traiasca partidul, traiasca politica, traiasca …mizeria.

  13. vasile

    Greata sartriana, Aron Pumnul, alias Tuduce Ioana!

Leave a Comment