S-au afișat rezultatele la Evaluarea Națională. Nicio medie de 10 în Sălaj

Rezultatele primei etape a Evaluării Naționale 2021 au fost afișate în cursul zilei de marţi, 29 iunie, pe site-ul deschis special în acest scop de către Ministerul Educației, evaluare.edu.ro, precum și la avizierul unităților de învățământ sau site-urile inspectoratelor școlare.

În județul Sălaj nu a fost înregistrată nicio medie de zece, cea mai mare medie fiind 9.95, obținută de un elev de la Colegiul Național “Silvania” Zalău. Potrivit rezultatelor, în județ situația statistică generală arată că dintre cei 1462 de candidați prezenți, 1110 de candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), un procent de 75.92 la sută. La proba de Limba și literatura română, 1146 de candidați – 78.12 la sută au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci), iar cinci candidați au fost notați cu zece. Note de zece au fost înregistrate la: Colegiul Național „Silvania” Zalău – două; Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău – o notă, Școala Gimnazială „Simion Bărnuțiu” Zalău – o notă și la Liceul Tehnologic „Octavian Goga” Jibou – o notă. De asemenea, la proba de Matematică, 956 de candidați – 65.39 la sută au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar șapte candidați  au obținut nota 10 (zece). Note de zece, la proba Matematică au fost obținute de elevi de la următoarele unități de învățământ: Colegiul Național „Silvania” Zalău – trei note, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău – o notă, Școala Gimnazială „Simion Bărnuțiu” Zalău – o notă, Școala Gimnazială „Marcus Aurelius” Creaca – o notă și Școala Gimnazială nr. 1 Valcău de Jos – o notă. La limba și literatura maternă, 339 de candidați, din 352 prezenți, au obținut note mai mari sau egale cu 5 (cinci) – 96.31 la sută, iar șapte candidați au obținut nota 10 (zece) astfel: Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău – două note, Școala Gimnazială „Simion Bărnuțiu” Zalău – o notă, Școala Gimnazială „Gyulaffy Laszlo” Cehu Silvaniei – o notă, Școala Gimnazială „Bathory Istvan” Șimleu Silvaniei – o notă, Liceul Tehnologic „Cserey- Goga” Crasna – o notă și Școala Gimnazială nr. 1 Deja – o notă. Rezultatele au fost publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic alocat și comunicat fiecărui candidat. Măsura este un cu privire  la protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR). Contestațiile pot fi depuse în cursul miercuri, 30 iunie, intervalul orar 8-12 și pot fi transmise și prin mijloace electronice. Candidații care depun  sau transmit contestațiile prin mijloace electronice completează, semnează și depun/transmit tot prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, documentele sunt semnate și de către părinții sau reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi afișate în data de 4 iulie. Absolvenţii învățământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare, respectiv carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza sau participa la probele de examen pot susţine aceste probe în etapa specială (5 – 12 iulie). Dacă aceștia au participat la una sau mai multe probe de examen, dar nu au putut finaliza examenul, probele desfășurate în perioada 22 – 25 iunie 2021 le sunt recunoscute.

Rezultatele AICI 

Alte articole

One Thought to “S-au afișat rezultatele la Evaluarea Națională. Nicio medie de 10 în Sălaj”

  1. Anonim

    Pandemia, asa-i?cum dracu la o școală din Zalău pe locul 2 se afla cu media 7 și ceva dar clasa a 8 a a terminat cu 9 nu e vb de elev, ci de scoala

Leave a Comment