Distracţie, joc, mâini pline de praf de cretă, rochii din materiale reciclabile şi căldură – astfel poate fi caracterizat evenimentul intitulat Eu şi familia într-un mediu curat şi sănătos, organizat, ieri, de către RFV ZA Distriterm în apropierea punctului termic numărul 41 din cartierul Dumbrava Nord din Zalău. Aproximativ 150 de elevi din cadrul Şcolii Gimnaziale Corneliu Coposu au participat la concursurile desfăşurate în cadrul activităţii, respectiv de desene pe asfalt şi prezentare de costume şi jucării confecţionate din materiale reciclabile. La eveniment au participat directorul general al RFV ZA Distriterm, Szmola Roland, inspectorul şcolar general Ioan Abrudan, precum şi reprezentanţi din cadrul şcolii menţionate şi alţi invitaţi.
Elevii şi-au pregătit mâinile şi degetele prin jocuri în comun coordonate de reprezentanţii firmei RFV, după care, în urma deschiderii oficiale a concursului, s-au creat şapte grupe, elevii având la dispoziţie 30 de minute ca să deseneze pe asfalt. Între timp, ceilalţi participanţi şi-au prezentat creaţiile: jucăriile, obiectele şi hainele, făcute din diferite materiale reciclabile. În timp ce juriul analiza expoziţia şi desenele, copii au răspuns la întrebări legate de energie, apă caldă şi încălzire, fiind premiate în urma răspunsurilor corecte.
La final s-a anunțat premianții concursului, pe cele două categorii. Şi anume, pentru cel mai bun desen, premiul I a fost acordat elevilor din clasa a III-a A (Bucuria Pământului), iar următorii în rând au fost reprezentanții clasei a IV-a D (Reciclare selectivă) şi copii din clasa a IV-a B (Altă viaţă). Tot în această categorie, prima mențiune a fost acordată clasei a III-a C (Familia care face curăţenie). La a doua categorie a obținut locul trei creația Acvariu – clasa a IV-a C, locul doi creația Costum de plajă – clasa a IV-a A, iar cu cea mai reușită creație Palmier a fost desemnată eleva clasei a III-a B.
Copii au avut parte de momente memorabile înaintea începerii vacanței de vară: au avut ocazia să conştientizeze importanţa ocrotirii mediului şi au înţeles că deja la această vârstă pot contribui la păstrarea curăţeniei în oraşul în care trăiesc. Toţi participanţii la concursuri au primit premii de consolare constând în dulciuri şi materiale pentru desen.