Rezultate Bac 2020: procentul de promovabilitate în Sălaj – 60,26 la sută

60,26 la sută. Aceasta este rata de promovare, înainte de contestații, înregistrată în județul Sălaj de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2020. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Sălaj, pentru absolvenții din promoția curentă, rata de promovare este 66,07 la sută, iar pentru absolvenții din promoțiile anterioare 26,89 la sută. În sesiunea iunie-iulie 2020, au promovat 1.072 de candidați, dintr-un total de 1.779 de candidați prezenți. Dintre aceștia, 1.001 de candidați sunt din promoția curentă, iar 71 de candidați sunt din promoțiile anterioare. Conform sursei citate, 68 de candidați au absentat, iar un candidat a fost eliminat pentru tentativă de fraudă și nu se va putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului național de Bacalaureat. În acest an, trei candidați au obținut media generală zece, doi de la Colegiul Național ”Silvania” Zalău și unul de la Colegiul Național ”Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei. De asemenea, 40 candidați au obținut nota zece la proba de Limba și literatura română; 16 candidați au obținut nota zece la proba de Limba și literatura maternă; 80 de candidați au obținut nota zece la proba obligatorie a profilului și 103 candidați au obținut nota zece la proba la alegere a profilului și a specializării. Cele mai mari procente de promovare s-au înregistrat în următoarele colegii și licee: Colegiul Național ”Silvania” Zalău – 96,57 la sută, Liceul de Artă ”Ioan Sima” Zalău – 88,57 la sută, Liceul Pedagogic ”Gheorghe Șincai” Zalău – 88,46 la sută și Colegiul Național ”Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei – 87,06 la sută. Nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este cinci, iar media finală pentru promovarea examenului este minimum șase. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați. Rezultatele înainte de contestații au fost afișate în ultima zi a lunii iunie, atât în centrele de examen, cât și pe pagina web dedicată- bacalaureat.edu.ro., rezultatele elevilor fiind publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui. Elevii nemulțumiți de rezultate au putut depune contestații. Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie 2020 .

Alte articole

One Thought to “Rezultate Bac 2020: procentul de promovabilitate în Sălaj – 60,26 la sută”

  1. cetatean

    Nu s-au validat „sefii de promotie fabricati” de profesorii de la CNS (una de la sectia romana, cealalta de la sectia maghiara)! Era de asteptat din partea multora! Notele de 10 la acest bacalaureat au fost luate pe merit de catre 2 eleve de la CNS foarte bune, de altfel, de la profilul de filologie. De ce se intampla astfel de lucruri, de ce patati munca cinstita a atator elevi, „stimati” profesori ai acestul liceu, pe care-l numiti de prestigiu.

Leave a Comment