Profesorii suplinitori se pot titulariza pe post

Candidaţii care au promovat concursul de titularizare organizat anul trecut, dar care sunt încadraţi pe posturi de suplinitori, vor putea ocupa posturi pe durată nedeteminată în şcolile unde predau. Aceştia au posibilitatea să încheie un contract pe perioadă nedeterminată cu unitatea în care sunt repartizaţi acum, însă doar dacă postul e viabil şi candidaţii obţin avizul consiliului de administraţie.
Inspectorul de resurse umane din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, Viorel Lungu, a declarat că această măsură va permite multor cadre didactice din judeţ să se titularizeze în învăţământ. „Profesorii suplinitori vor putea opta pentru titularizare dacă postul este vacant, are o viabilitate de cel puţin 4 ani, dacă este format din cel puţin 14 ore în specialitate şi alte patru la alte discipline. De asemenea, vor trebui să aibă aprobarea consiliului de administraţie al unităţii în care predau”, a declarat Viorel Lungu.
Potrivit sursei citate, la nivelul unităţilor de învăţământ din judeţ nu au fost scoase la concurs, anul trecut, suficiente posturi titularizabile, motiv pentru care multe cadre didactice au fost încadrate pe posturi de suplinitori. „Cu siguranţă vor fi mulţi dascăli care se vor titulariza pe posturi. Tot timpul apar posturi vacante, lăsate libere de profesori care ies la pensie, prin detaşare la cerere”, a afirmat Lungu.
Inspectorul şcolar a dat ca exemplu situaţia de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Şimleu Silvaniei. „Sunt 4-5 posturi vacante şi ocupate, la această dată, de suplinitori care au promovat examenul de titularizare de anul trecut. Toţi aceştia se pot titulariza pe posturi”, a afirmat Viorel Lungu.
Ministerul Educaţiei a aprobat această prevedere după ce s-a constatat că normele metodologice privind mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar actual făceau referire doar la titularizarea, pe locurile disponibile doar a candidaţilor, a candidaţilor care au susţinut şi promovat examenul de titularizare în perioada 2008-2011.
Prin urmare, toţi candidaţii care au obţinut nota peste 7 la concursul de ocupare a posturilor din învăţământul preuniversitar, din august 2012, şi care au ocupat, în baza acestor note, un post pe perioadă determinată în anul şcolar 2012-2013, se vor putea titulariza.

3 Thoughts to “Profesorii suplinitori se pot titulariza pe post”

  1. buy xanax online xanax dosage wikipedia – buy xanax vicodin online

  2. buy xanax online xanax no prescription delivered overnight – xanax overdose children

  3. tramadol online tramadol 50mg for animals – tramadol 50 mg dosage

Leave a Comment