Peste 400 de contestatii la bacalaureat

Mihaela Oprea

Statisticile arată că rezultatele obţinute de candidaţii sălăjeni la sesiunea curentă de bacalaureat sunt slabe la nivelul judeţului. Astfel se face că peste 400 de candidaţi au depus contestaţii, solicitând reevaluarea lucrărilor la diferite probe de examen.
Potrivit inspectorului şcolar general al ISJ Sălaj, Gheorghe Bancea, la nivelul judeţului au fost depuse 421 de contestaţii la cele trei centre de evaluare din judeţ. Şi anume, cele mai multe, 227 de contestaţii, au fost înregistrate la Grupul Şcolar „Voievod Gelu” din Zalău, 148 au fost la Liceul Pedagogic „Gheorghe Şincai” Zalău şi 46 la Grupul Şcolar „Ioan Ossian” din Şimleu Silvaniei.
Rezolvarea acestora se va face între 10 şi 12 iulie, iar în data de 13 iulie vor fi afişate rezultatele finale.
Dintre cei 2.558 de absolvenţi de liceu înscrişi la bacalaureat, 2.386 au fost examinaţi, 167 au fost absenţi iar cinci au fost eliminaţi. Rezultatele afişate duminică au relevat o promovabilitate de 42,51 la sută, şi anume că 1.018 sălăjeni au obţinut medii peste 6 la bacalaureat.
Mai puţin de 20 la sută dintre candidaţi au avut medii peste 8. Şi anume, doar aproximativ 180 de candidaţi sălăjeni, din cei aproape 2.400 examinaţi, au obţinut medii peste 9 la examenul de bacalaureat din această sesiune, rezutatele fiind înainte de contestaţii. De asemenea, 279 de absolvenţi au promovat bacalaureatul cu medii cuprinse între 8 şi 8,99.
Cu medii între 7 şi 7,99 au promovat 307 absolvenţi de liceu, în timp ce 244 au trecut „la limită” examenul cu medii între 6 şi 6,99.

Leave a Comment