Peste 300 de liceeni au absentat de la Simularea Bac-ului la Română

Simularea Examenului de Bacalaureat Naţional 2018, clasele a XI-a şi a XII-a, are loc în 22 Centre de Examen şi a început, luni, 19 martie 2018, odată cu proba scrisă la Limba şi literatura română. În judeţul Sălaj, s-au înscris la această testare 3.572 elevi, dintre care au absentat 312, potrivit informaţiilor transmise de către reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj. Cei mai mulţi chiulangii au fost în rândul candidaţilor de clasa a XII-a, unde, din totalul celor 1.792 de înscrişi, au lipsit din sălile de examen 170, adică aproape 10 la sută. La clasa a XI-a, nu au susţinut testul 142 de elevi, adică 8 la sută din cei 1.780 de înscrişi.

În ceea ce priveşte proba scrisă la Limba şi literatura maternă, aceasta s-a derulat marţi, 20 martie, în opt centre de examen. Au absentat 48 de liceeni din cei 690 care ar fi trebuit să dea testul.
Simularea Bacalaureatului s-a desfăşurat în condiţii normale, fără a se înregistra incidente, au mai spus oficialii ISJ Sălaj.
Următoarea verificare are loc miercuri, 21 martie, în cadrul probei obligatorii a profilului (matematică şi istorie), Simularea încheindu-se joi, 22 martie, când doar elevii claselor a XII-a vor susţine proba la alegere a profilului şi specializării.

Leave a Comment