Măsuri anti-bullying în Școala Gimnazială „Corneliu Coposu”

Polițiști ai Biroului Siguranță Școlară și Biroului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Sălaj s-au întâlnit astăzi cu elevii Școlii Gimnaziale „Corneliu Coposu” din Zalău pentru a dezbate problema agresiunilor verbale, psihice și fizice, agresiuni care au devenit un fenomen tot mai prezent și printre tinerii sălăjeni.

Discuțiile au fost constructive, elevii au interacționat cu polițiștii, au vorbit deschis despre bullying. Unii dintre elevi au recunoscut că au fost de nenumărate ori victime ale acestei acțiuni, agresorii jignind sau chiar amenințând cu lovirea sau prin afectarea imaginii. Acțiunea a fost coordonată de Cristina Marușca, inspector de poliție la Biroul Siguranță Școlară din cadrul IPJ Sălaj. Cristina le-a prezentat elevilor modalități clare pe care le pot folosi pentru a evita să devină victimele acestui tip de comportament agresiv, le-a dat exemple, dar și tipuri de elemente de care se pot folosi în eventualitatea în care ajung victime. La acțiunea de azi au participat și agentul șef de poliție Simona Gorgan din cadrul Biroului de Ordine Publică – Poliția Municipiului Zalău și agentul șef adjunct de poliție Andrei Fodoca. Acțiunea se înscrie într-un șir de evenimente organizate de polițiștii sălăjeni în școli, pentru prevenirea și combaterea cât mai multor forme de agresiune între elevi.

2 Thoughts to “Măsuri anti-bullying în Școala Gimnazială „Corneliu Coposu””

  1. Diana

    Nu spuneti nimic de cazul de la aceasta scoala

  2. Rux

    Felicitări, Cristina! Un om dedicat și pasionat!

Leave a Comment