Mai puţini beneficiari ai „banilor de liceu”

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a anunţat că 44.701 elevi din România vor beneficia, în acest an şcolar, de Programul naţional de protecţie socială „Bani de liceu”. Sălajul figurează cu 255 de elevi care provin din familii în care venitul brut lunar este mai mic sau egal cu 150 de lei şi care vor primi, în anul şcolar 2016-2017, un sprijin financiar pentru a-şi continua studiile.

Cei mai mulți solicitanți – 4.370 – sunt din județul Suceava, urmați de cei din județul Iași (3.580 de beneficiari), Vaslui (3.080 de beneficiari) și Dâmbovița (2.463 de beneficiari), iar cei mai puțini (195 de beneficiari) sunt din București și Covasna (202 de beneficiari).

În judeţul nostru, numărul beneficiarilor acestui ajutor financiar este a scăzut considerabil în ultimii ani, în condiţiile în care în 2015-2016, 439 de elevi din judeţ au primit banii de liceu, în anul şcolar 2014-2015, 858, iar în 2013-2014, 1.094.

Ministerul Educaţiei desfășoară de peste 12 ani Programul naţional de protecţie socială „Bani de liceu”, prin care acordă un sprijin financiar pentru elevii din licee şi şcoli de artă şi meserii. Sprijinul financiar este de 180 lei pe lună, pe perioada cursurilor şcolare, inclusiv pe timpul pregătirii şi susţinerii examenului de bacalaureat sau de diplomă şi pe perioada practicii în producţie. Bursa nu este condiţionată de obţinerea unor performanţe şcolare, singura condiţie impusă este prezenţa la ore. Beneficiarii “Banilor de liceu” care înregistrează mai mult de 20 de absenţe într-o lună, pierd banii începând cu luna imediat următoare şi nu mai pot fi reprimiţi în program, în acelaşi an. Sumele reprezentând sprijinul financiar se repartizează inspectoratelor şcolare judeţene de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, pe baza listelor cu beneficiarii sprijinului financiar transmise de inspectoratele şcolare şi validate de comisia constituită la nivelul Ministerului. Plata sprijinului financiar către elevi se face prin casieriile unităţilor de învăţământ.

Ca să fie eligibili, solicitanții trebuie să aibă un venit lunar pe membru de familie mai mic sau egal cu 150 de lei.

Leave a Comment