Liberele de la Guvern dau peste cap calendarul numirii directorilor de şcoli

În condiţiile în care zilele de 16 şi 17 august au fost declarate nelucrătoare pentru angajaţii din sectorul bugetar, calendarul selecţiei cadrelor didactice pentru numire, prin detaşare în interesul învăţământului, în funcţiile vacante de director şi directori ajunct a suferit moficări.

Potrivit reprezentanţilor ISJ Sălaj, în data de 10 august 2018, după încheierea perioadei de depunere a dosarelor candidaților la secretariatul ISJ Sălaj, se va afișa programarea candidaților pentru susținerea interviului în cazul posturilor vacante pentru care s-au înscris mai mulți candidați în vederea numirii, prin detașare în interesul învățământului, pe o funcție vacantă de director/director adjunct, în anul școlar 2018-2018. Interviul este programat pentru 13 august, cu trei zile mai devreme decât a fost anunţat iniţial.

Reamintim că pentru anul şcolar 2018-2019, ISJ Sălaj caută 26 directori şi 7 directori adjuncţi în 31 de şcoli din Aghireş, Almaşu, Jebucu, Băbeni, Aluniş, Carastelec, Coşeiu, Cuzăplac, Dragu, Gîrbou, Bobota, Halmăşd, Crasna, Panic, Letca, Lozna, Mirşid, Măerişte, Pusta, Românaşi, Şimişna, Zalha, Ileanda, Şărmăşag, Nuşfalău, Sîg, Zalău, Jibou şi Şimleu Silvaniei.

Alte articole

Leave a Comment