Intervenție salvatoare a unui elev șimleuan

Un elev de la Colegiul Național “Simion Bărnuțiu” din Șimleu Silvaniei a dat dovadă, zilele trecute, nu doar de prezență de spirit, ci și de cunoștințe temeinice în domeniul care face, de multe ori, diferența între viața și moarte – cel al acordării primului ajutor. Tânărul Alex Câmpan a intervenit prompt în momentul în care un cadru didactic al instituției de învățământ a trecut printr-o situație medicală de urgență care, prin modul de manifestare, ar fi putut să-i pună în pericol viața.

Elevul nu a stat pe gânduri și a acordat primul ajutor profesorului, urmând un protocol care, așa cum spun medicii, i-a salvat viața celui aflat în această situație pe cât de neprevăzută, pe atât de gravă. Cadrele medicale ale Ambulanței șimleuane, sosite în scurt timp la fața locului, au lăudat nu doar intervenția promptă a tânărului, cât mai ales modalitatea “ca la carte” prin care acesta a acordat primul ajutor.

Familia cadrului didactic a mulțumit, cu emoție, elevului al cărui ajutor s-a dovedit a fi crucial în timpul care a trecut de la declanșarea situației medicale și până la sosirea medicilor în incinta instituției de învățământ din Șimleu.

Alte articole

2 Thoughts to “Intervenție salvatoare a unui elev șimleuan”

  1. Anonim

    Mai vezi si stiri laudabile

  2. Anonim

    nu mulți sunt in stare sa faca ce a facut acest baiat.respect

Leave a Comment