Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Salaj a primit, la finele saptamanii trecute, cinci microbuze scolare marca Ford. Acestea urmeaza a fi predate in administrarea mai multor primarii din judet, in vederea asigurarii transportului elevilor catre si de la scoala.
Inspectorul scolar general al ISJ Salaj, Ioan Abrudan, ne-a declarat, vineri, ca microbuzele urmeaza a fi repartizate primariilor care au depus cereri in acest sens. Cele cinci microbuze scolare au fost repartizate in functie de cererile depuse de primarii, dar si de numarul mare de elevi care trebuie transportati la scoli. Cu atat mai mult, mijloacele de transport vor deservi comunelor in care unitatile de invatamant au fost comasate, a declarat inspectorul scolar.
Microbuzele scolare vor transporta elevii de la scolile gimnaziale din comunele Hida, Creaca si Cristolt, de la Grupul Scolar Cserey-Goga din Crasna, precum si elevii Liceului Reformat Wesselenyi din Zalau. Reprezentantul invatamantului salajean a precizat ca microbuzul repartizat primariei municipale va transporta elevii din localitatile apropiate municipiului, unde nu este organizat invatamant in limba maghiara. In cursul zilei de maine va avea loc predarea microbuzelor scolare in administrarea primariilor.
La ora actuala, in judetul Salaj sunt aproximativ 80 de microbuze scolare, inclusiv cele cinci primite zilele trecute. Ioan Abrudan sustine ca ar mai fi nevoie de alte cateva masini pentru ca toti elevii din judet sa aiba asigurat transportul catre si de la scoala.
Microbuzele sunt alocate printr-un program al Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, finantat din resurse guvernamentale.