În Sălaj, un absolvent din opt va intra la liceu cu media peste 9 

Ministerul Educaţiei a publicat ierarhia judeţeană pentru admiterea la liceu în urma examenului de Evaluare Naţională 2016. În funcţie de aceste medii, elevii îşi pot face o idee la ce liceu au şanse să intre.

Potrivit ierarhiei, în judeţul Sălaj există trei medii de 10 curat, 230 de medii între 9 şi 9,99, 425 de medii între 8 şi 8,99, 350 de medii între 7 şi 7,99, 314 medii între 6 şi 6,99, 279 de medii între 5 şi 5,99 şi 309 medii sub 5.

1.911 absolvenţi de gimnaziu din Sălaj au susţinut în acest an Evaluarea Naţională, după soluţionarea contestaţiilor înregistrându-se o promovabilitate de 73,7 la sută, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Vineri, 8 iulie, s-a dat startul înscrierilor la liceu. Fişele necesare în acest sens pot fi completate până marţi, 12 iulie, urmând ca în 19 iulie să se facă repartizarea computerizată, iar pe 20 iulie să se afişeze rezultatele.

Cum arată clasamentul judeţean?

Anul acesta, 233 de elevi, adică un absolvent din opt, intră în cursa pentru un loc la liceu cu minim nota 9.

Trei elevi din Sălaj se situează pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Cristian Vlad Drăjan, de la Şcoala Gimnazială „Lucian Blaga“ Jibou, Tatiana Ţico, absolventă a Liceului cu Program Sportiv „Avram Iancu“ Zalău şi Adelina Unguruşan Iancu, de la Şcoala Gimnazială „Gheorghe Lazăr“ Zalău, sunt elevii excepţionali ai acestei generaţii care vor fi admişi cu media 10 la orice liceu îşi doresc.

Următoarea în clasamentul judeţean este Daria Cosmina Pop, fostă elevă a Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu“ Zalău, cu media 9,99. Tânăra a luat 10 la Evaluarea Naţională, însă a terminat gimnaziul cu 9,99.

Pe poziţia a treia a clasamentului, cu media 9,95, figurează o altă absolventă de la LPS „Avram Iancu” Zalău, Anamaria Patricia Ardelean, urmată fiind de doi foşti elevi ai Şcolii „Simion Bărnuţiu” Zalău – Iulia Ioana Fărcaş şi Adrian Stan – şi de o absolventă de la Şcoala Gimnazială „Porolissum” Zalău – Alexia Maria Taloş, toţi trei cu aceeaşi medie: 9,92.

Locul al cincilea în ierarhia judeţeană regăsim, tot la egalitate, patru tineri care au media de admitere 9,88. Este vorba despre Ovidiu Călin Iosif, de la Şcoala Gimnazială „Silvania” Şimleu Silvaniei, Anamaria Maghiar, de la Şcoala Gimnazială „Lucian Blaga“ Jibou, Ioana Alexandra Olaru, de la Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu“ Zalău şi Carmen Maria Colceriu, de la Şcoala Gimnazială „Gheorghe Lazăr” Zalău.

Cum se face calculul?

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care are o pondere de 75 la sută, şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 25 la sută în calculul mediei de admitere.

Altfel spus, media generală de absolvire a claselor a V-VIII-a plus de trei ori media generală de la Evaluarea Naţională împărţit la patru.

 

Leave a Comment