Peste 4.000 de cadre didactice din Salaj vor intra, astazi, in greva japoneza, fiind nemultumite de neplata drepturilor salariale castigate in instanta, de marirea normei didactice pentru profesorii cu peste 25 de ani vechime si de disponibilizarile din sistem. In plus, dascalii cer inca o data Guvernului renuntarea la asumarea raspunderii pe proiectul Legii Educatiei.
Cadrele didactice din toate cele aproximativ 500 de unitati de invatamant din judet se vor prezenta la locurile de munca si vor desfasura cursurile, dar vor marca actiunea de protest prin purtarea unei banderole pe brat sau a unor ecusoane.
Presedintele Ligii Sindicatelor din Invatamant (LSI) Salaj, Eusebiu Lehene, a declarat, ca sunt cateva scoli din judet unde dascalii sunt atat de indignati de felul in care merg lucrurile in sistemul de Educatie, incat ar fi fost dispusi sa intre chiar in greva generala, daca ar fi fost intrunite conditiile legale in acest sens.