Elevii şimleuani, câştigătorii concursului „Prietenii Pompierilor”

Elevii Şcolii Gimnaziale „Silvania” din Şimleu Silvaniei şi-au adjudecat locul I la etapa judeţeană a concursului „Prietenii Pompierilor”, care a avut loc vineri, 24 mai, începând cu ora 9, pe stadionul municipal din Zalău. Pe următoarele locuri s-au clasate echipajele şcolilor gimnaziale „Mihai Eminescu” Zalău, „Petri Mor” Nuşfalău, „Iuliu Maniu” Zalău şi „Simion Bărnuţiu”, tot din municipiu.
Potrivit lui Lucian Jacodi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, câştigătorii au fost recompensaţi cu diplome, cupe, un steag de luptă şi cu premii în bani înmânate de conducerea Inspectoratului, care a lăudat totodată comportamentul şi pregătirea de care au dat dovadă echipajele angrenate în concurs.
La competiţia de vineri au participat cinci echipaje de la şcoli gimnaziale din judeţ, respectiv din Nuşfalău, din Şimleu-Silvaniei şi trei din municipiu, „Iuliu Maniu” „Mihai Eminescu” şi „Simion Bărnuţiu”. Echipajele au fost supuse la trei probe, una teoretică şi două practice, pista de îndemânare peste obstacole şi ştafeta de 400 de metri cu obstacole. Scopurile principale ale unor astfel de competiţii sunt: cunoaşterea factorilor de risc potenţial generatori de situaţii de urgenţă, adoptarea unui comportament adecvat şi cunoaşterea modului de acţiune în cazul unor urgenţe, formarea şi dezvoltarea la elevi a unor trăsături cum ar fi spiritul de echipă, iniţiativa, curajul, perseverenţa, corectitudinea şi disciplina.

Leave a Comment