Elevii sălăjeni se pregătesc de simulările Evaluării Naţionale şi Bac-ului

Simularea Evaluării Naționale 2018 începe în 5 martie, cu testarea elevilor de clasa a VIII-a la Limba și literatura română. Liceenii din clasele terminale vor susţinea simularea BAC-ului în 19 martie.
Ministerul Educației organizează pentru al cincilea an consecutiv, la nivel național, simularea examenelor de Bacalaureat și Evaluare Națională, ce îi vizează pe cei aproape 500.000 de elevi din clasele a VIII-a, a XI-a și a XII-a. „Obiectivele simulării sunt familiarizarea elevilor cu rigorile examenelor pe care le vor susține la finalul celor două cicluri de învaățământ, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum și optimizarea pregătirii în vederea obținerii unor rezultate satisfăcătoare la examenele propriu-zise”, susțin reprezentanţii MEN.

Rezultatele obţinute de către elevi vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care s-au desfășurat aceste simulări, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.
Simularea Evaluării Naţionale, la clasa a VIII-a, va începe în 5 martie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română, urmată, în 6 martie, de cea la Matematică, şi în 7 martie, de cea la Limba şi literatura maternă. Rezultatele vor fi afişate în 16 martie. Simularea Bacalaureatului la clasele a XI-a şi a XII-a începe în 19 martie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română, şi continuă în 20, 21 şi 22 martie, cu testele scrise la Limba şi literatura maternă, proba obligatorie a profilului, respecti proba la alegere a profilului si specializarii (numai pentru elevii clasei a XII-a). Notele vor fi publicate în 30 martie.

Alte articole

Leave a Comment