Elevii sălăjeni îşi plătesc naveta din propriul buzunar

Aproximativ 3.600 de elevi sălăjeni aşteaptă decontarea navetei. Valoarea totală a restanţelor pentru decontarea navetei se ridică la peste un milion de lei. Suma reprezintă contravaloarea abonamentelor achitate de copii pentru perioada septembrie 2012 -februarie 2013. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, banii pentru decontarea navetei ar putea fi alocaţi în perioada următoare. În prezent, peste 3.600 de elevi din Sălaj fac naveta pentru a ajunge la şcoală. Ei plătesc lunar sume cuprinse între 100 – 300 de lei.

Legislaţia actuală prevede decontarea cheltuielilor de transport pentru elevii care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu. Aceste sume se alocă din bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ la care elevii sunt şcolarizaţi, pe bază de abonament, pentru cel mult 50 de kilometri. De asemenea, statul acoperă cheltuielile de transport pentru opt călătorii dus-întors pe semestru elevilor care locuiesc la internat sau în gazdă.

2 Thoughts to “Elevii sălăjeni îşi plătesc naveta din propriul buzunar”

  1. Anonim

    Ar trebui decontate abonamentele doar celor ce nu au absente la scoala. S-ar mai indrepta putin lucrurile astfel.
    Ce rost are sa faci naveta si sa stai in bar in Zalau, mai bine stai acasa.

  2. anonim

    poate ii baga si ei pana la sfarsitul luni:-j

Leave a Comment