Elevii sălăjeni au intrat „în focurile” simulărilor

 

Elevii unităţilor de învăţământ sălăjene au intrat începând de ieri în focurile simulărilor examenelor de bacalaureat. Examenele se vor desfăşura în aceleaşi condiţii ca cele din vară, inclusiv cu supraveghere video. Participarea la examene este obligatorie, în caz contrar, cei care vor lipsi nemotivat vor fi trecuţi absenţi la disciplinele din zilele respective. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, simulările examenelor de bacalaureat au fost programate pentru perioada 12-14 martie, în toate unităţile de învăţământ liceale din judeţ. Astfel, elevii de liceu din clasele terminale au susţinut marţi, 12 martie, testarea la limba şi literatura română. Durata examenului a fost de trei ore, candidaţii putând să părăsescă sala de examen numai după 90 de minute.”Subiectele au fost elaborate de un grup de lucru al inspectorului de specialitate”, a precizat Marcel Lucaciu, purtătorul de cuvânt al ISJ Sălaj, în cadrul conferinţei de presă de marţi. Simulările examenelor la celelalte disciplinele, respectiv matematică şi istorie, au fost programate pe 14 martie, începând cu ora 11. Evaluarea lucrărilor se face în aceeaşi zi, între orele 15-20, însă rezultatele se vor afişa abia după încheierea tuturor probelor. Ulterior, se va realiza o centralizare atât a rezultatelor cât şi a numărului de elevi prezenţi. „La finalul simulărilor, fiecare şcoală va face un raport de analiză. Va avea loc o dezbatere pe marginea rezultatelor obţinute şi se va întocmi un plan de măsuri”, a explicat Marcel Lucaciu. De asemenea, inspectorul a mai precizat că notele vor putea fi trecute în catalog, însă acest lucru rămâne la aprecierea profesorilor sau a conducerilor şcolilor.

Prima sesiune a examenului de bacalaureat va avea loc în acest an în intervalul iunie-iulie. Candidaţii se vor putea înscrie în perioada 27-31 mai. Cursurile la clasele terminale de liceu se vor încheia în 31 mai. A doua sesiune a examenului de bacalaureat va avea loc în perioada august-septembrie, înscrierile fiind programate din 15 până în 19 iulie.

Elevii de gimnaziu intră „în focuri” săptămâna viitoare
Elevii claselor a VIII-a vor intra în focurile simulărilor examenelor de evaluare naţională săptămâna viitoare. Mai exact, potrivit reprezentanţilor ISJ Sălaj, testările au fost programate pentru perioada 19-21 martie 2013. Astfel, pe 19 martie, începând cu ora 12, elevii de gimnaziu din clasele terminale vor susţine proba la limba şi literatura română. A doua zi, în 20 martie, a fost programată simularea probei la limba şi literatura maternă, iar pe 21 martie, va fi testarea la matematică. Durata acestor examene este de două ore.
Evaluarea naţională va avea loc, în acest an, în perioada 25-27 iunie. Elevii de gimnaziu vor încheia cursurile în 14 iunie, urmând ca în intervalul 17-19 iunie să se înscrie la evaluarea naţională. Candidaţii vor susţine probele scrise în 25 iunie la limba şi literatura română, în 26 iunie la limba şi literatura maternă, iar în 27 iunie la matematică.
Marcel Lucaciu a afirmat că înaintea acestor simulări s-au făcut o serie de pregătiri. Directorii şcolilor din judeţ au organizat întruniri cu părinţii elevilor din clasele terminale de gimnaziu şi liceu pentru conştinentizarea adolescenţilor despre importanţa participării la simulare. Scopul acestor simulări, potrivit reprezentantului ISJ Sălaj, este acela de a avea o diagnoză pe care să se bazeze desfăşurarea şi organizarea activităţilor de pregătire a acestor examene pe parcursul semestrului al doilea. Profesorii, prin aceste testări, pot vedea care este nivelul de pregătire al elevilor şi să lucreze mai mult cu aceştia acolo unde este nevoie.

 

 

Leave a Comment