Elevii din Sărmăşag – preocupaţi de reciclarea deşeurilor

O campanie de conştientizare pe tema reciclării deşeurilor va fi desfăşurată, mâine, la
Şcoala Gimnazială din Sărmăşag, activitatea ecologică urmând să fie înscrisă în competiţia naţională EcOprovocarea. Pentru sublinierea importanţei reciclării materialelor deja folosite copiii vor organiza şi un Târg de resurse, organizatorul evenimentului fiind echipa de ecoambasadori formată din elevi şi profesori de la Colegiul Naţional “Silvania“ (CNS) din Zalău, de la Şcoala Gimnazială Mirşid şi Şcoala Gimnazială Crişeni. Coordonatorul acestei echipe (numită echipa CNS, n.r.), prof. Ioana Iepure, a declarat că “ecoambasadorii CNS au pornit în acest proiect cu multe idei pozitive, obiectivele principale fiind dezvoltarea spiritului de echipă în rândul colegilor şi implicarea acestora în toate proiectele Ecoprovocarea”.
Acţiuni de genul celei de astăzi vor fi desfăşurate mâine şi la Şcolile Gimnaziale „Mihai Eminescu” şi „Corneliu Coposu” din municipiu. De altfel, ecoambasadorii CNS au derulat activităţi ecologice şi lunile trecute, concursul naţional pe teme ecologice luând startul în 15 noiembrie. Astfel, primul pas în acest domeniu verde a fost organizarea campaniei de conştientizare pe tema voluntariatului „Alătură-te nouă, fii voluntar!”, care a avut ca rezultat participarea elevilor, a profesorilor şi a personalului administrativ la acţiunea de igienizare şi îngrijire a grădinii CNS. A doua campanie de conştientizare, numită „Şi deşeurile au valoare”, a constat în reciclarea deşeurilor, rezultatul fiind colectarea unei cantităţi semnificative de sticlă, PET-uri, hârtie, etc. „De asemenea, ecoambasadorii CNS au considerat că este necesar să realizeze o activitate de educaţie ecologică al cărei obiectiv principal a fost educarea elevilor în scopul colectării selective a deşeurilor. La activitate au participat mai mult de jumătate din elevii colegiului. Nu în ultimul rând, în spiritul sărbătorilor de iarnă, ecoambasadorii CNS au organizat un târg expoziţional cu ornamente realizate din materiale reciclabile, dar şi ornamente specifice Crăciunului furnizate de Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională din Zalău”, a explicat Ioana Iepure.
EcOprovocarea este o competiţie naţională pe teme de mediu, organizată de Asociaţia ViitorPlus şi având ca sponsor principal compania TenarisSilcotub. La concurs participă patru echipe – două din Sălaj şi două din Călăraşi, acestea fiind judeţele în care multinaţionala are deschise fabrici. Competiţia începută în toamna anului trecut se va încheia în 15 mai anul curent. Toate activităţile care se desfăşoară în cadrul acestui concurs au ca tema mediul înconjurător şi protejarea lui, fiind pe bază de voluntariat.

Leave a Comment