Elevi de la API Zalău, în stagiu de pregătire în Lisabona

La Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău este implementat proiectul ERASMUS+ „Porți deschise pe piața muncii”, proiect coordonat de profesoara Alina Cozac. Prima etapă a proiectului a constat într-o selecție a elevilor de la profilul Tehnologic cu două specialități: economic și mecanic. Primul flux de elevi a intrat în stagiile de pregătire profesională a Centrului de Formare Profesională din Industria Metalomecanică – Lisabona, Portugalia. Fluxul este format din 14 elevi din clasa a X -a G, având specialitatea „Tehnician Prelucrări pe Mașini cu Comandă Numerică”. Elevii sunt însoțiți de profesorii Maria Mada și Sergiu Ivan. Activitățile au loc în perioada 5 – 25 noiembrie 2023. Pregătirea lingvistică a fost realizată de către dirigintele clasei, profesoara Cristina Paina, și de profesoara Cristina Hossu. Monitorizarea activităților din cadrul proiectului este realizată de către directorul unității de învățământ, profesoara Alina Cozac. Obiectivele grupului țintă sunt pregătirea profesională de calitate în companii de profil european, dezvoltarea culturii generale, lingvistice, a regulilor de comportament social și civic și, nu în ultimul rând, consolidarea unor rețele de parteneriate educaționale cu firme europene. „Cu certitudine, acest proiect va aduce un plus de valoare pregătirii profesionale a elevilor, a profesorilor și a calității învățământului tehnic din cadrul școlii noastre”, a declarat profesoara Maria Mada.

One Thought to “Elevi de la API Zalău, în stagiu de pregătire în Lisabona”

  1. […] La Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău este implementat proiectul ERASMUS+ „Porți deschise pe piața muncii”, proiect coordonat de profesoara Alina Cozac. Prima etapă a proiectului a constat într-o selecție a elevilor de la profilul Tehnologic cu două specialități: economic și mecanic. Primul flux de elevi a intrat în stagiile de pregătire profesională a Centrului de Formare Profesională din Industria Metalomecanică – Lisabona, Portugalia. Fluxul este format din 14 elevi din clasa a X -a G, având specialitatea „Tehnician Prelucrări pe Mașini cu Comandă Numerică”. Elevii sunt însoțiți de… Citeste mai mult […]

Leave a Comment